Cursul euro pentru accizele şi taxa auto din 2010 este de 4,2688 lei

October 1st, 2009 | 717 views

Banca Centrală Europeană a stabilit , pentru 1 octombrie, un curs al euro de 4,2688 lei, ceea ce înseamnă că accizele, taxa auto şi celelalte biruri stabilite în euro vor fi anul viitor mai mari cu nu mai puţin de 14,24%.

Incepand cu 1 ianuarie 2010 cursul de schimb valutar pentru calculul accizelor, taxei auto şi a celorlalte taxe către stat calculate în euro va fi de 4,2688, faţă de 3.7364 lei/eurocât este anul acesta.

Potrivit Codului fiscal, cursul la care se face conversia este cel comunicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie. Acesta este, în fapt, cursul stabilit de Banca centrală Europeană în ziua de 1 octombrie.

Acciza creşte la 348,04 euro pe mia de litri pentru benzina fără plumb Acum 5 minute

Pentru benzina fără plumb, acciza va creşte din 2010 la 348,04 euro pe mia de litri, de la 335,72 euro în prezent, în timp ce la motorină va ajunge la 293,15 euro.

În cazul electricităţii folosie în scop comercial, acciza va creşte de la 0,42 euro la 0,5 euro pe euro/Mwh, iar pentru cea folosită în scop necomercial, de la 0,84 euro la 1 euro/Mwh.

Pentru gazul natural utilizat în scop necomercial, acciza se va majora de la 1 ianuarie 2010 de la 0,27 euro la 0,32 euro/GJ.

Toodată, conform proiectului privind transpunerea legislaţiei comunitare în domeniul impozitului pe profit, al TVA şi al accizelor publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) la începutul lunii septembrie, România trebuie să-şi modifice şi să completeze unele definiţii ale operatorilor economici ce efectuează operaţiuni cu produse accizabile (de exemplu destinatar înregistrat, expeditor înregistrat), precum şi să-şi redefininească momentul de eliberare pentru consum a produselor supuse accizelor armonizate.

De asemenea, se elimină astfel din sfera de aplicare a accizelor produsele pentru care accizele sunt stabilite în cote procentuale, respectiv confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur şi/sau din platină, produse de parfumerie, arme şi arme de vânătoare, altele decât cele de uz militar, iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, motoare cu putere peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement.

via: money.ro; sursa: NewsIN

Related Posts:
  • Euro, la cel mai redus nivel din ianuarie 2009
  • Consultanţi financiari: TVA-ul ar putea creşte în 2010 cu 1-2 procente
  • Se poate fuma în avioanele Ryanair
  • Guvernul a picat! BNR a intervenit pentru a impiedica deprecierea leului
  • Economia României va creşte cu 3% în 2010
  • Indicele celor mai lichide titluri listate a scazut cu peste 2% marti, pe fondul deprecierii actiunilor Bancii Transilvania
  • Dacia: Injumatatirea taxei auto ar reduce productia de Logan cu 33%
  • Tags: , , , , , ,

    Post a Comment