Cea mai mare bancă din România taie dobânzile ca să scape de procese

banca_09417600BCR ofertează clienţii cu care se judecă în două procese de grup la ÎCCJ cu reducerea dobânzilor la credite, pentru ca aceştia să renunţe la pretenţiile din instanţă.

Câteva sute de clienţii ai băncii s-au unit în grupuri şi au chemat banca în judecată în 2010, la Tribunalul Bucureşti. Clienţii au cerut instanţei să constate că sunt abuzive mai multe clauze din contractele de credit, printre care cele referitoare la calculul dobânzii, despre care vom vorbi mai jos, şi la comisioane.

După ce Tribunalul le-a dat dreptate parţial clienţilor pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul băncii în totalitate şi dosarul a ajuns într-o postură favorabilă BCR la ÎCCJ în recurs.

Chiar în această postură, BCR a cerut instanţei supreme să amâne judecarea recursului pentru o lună şi jumătate pentru a face oferte clienţilor. Cele două dosare au termen în această săptămână la ÎCCJ. Într-unul dintre ele, magistraţii au rămas în pronunţare, după ce au respins o nouă cerere de amânare a avocaţilor băncii de la NNDKP, motivată tot de necesitatea de a face oferte clienţilor.

Banca a propus clienţilor să semneze acte adiţionale prin care acceptă ca dobânda să coboare de la 9-10% pentru creditele în euro la puţin peste 6% (Euribor la şase luni + 6 puncte procentuale). În unele cazuri, banca a acceptat să renunţe şi la perceperea comisionului de administrare, în schimbul închiderii litigiului. În cazul unui credit de 45.000 de euro pe 30 de ani, accesat în 2008, economia la rata lunară prin reducerea dobânzii şi eliminarea comisionului ar fi de aproximativ 100 de euro.

BCR a mai făcut oferte clienţilor în 2011, când dintr-un grup de 400 de clienţi a reuşit să convingă aproape 200 să renunţe la proces, în schimbul unei marje de 5,5 pp peste Euribor. Avocaţii clienţilor de la Piperea şi asociaţii susţin că de această dată clienţii au refuzat oferta băncii.

Judecătorii de la ÎCCJ s-au pronunţat favorabil BCR în totalitate în litigiile cu clienţii, până în acest an, când a dat două decizii consecutive prin care clauza privind dobânda a fost declarată abuzivă. Oferta BCR vine în contextul în care banca apără modul în care a întocmit contractele de creditare înainte de 2010.

Potrivit contractelor semnate de clienţi, după un an cu o dobândă fixă mică, clientul urma să plătească o dobândă curentă formată din „dobânda de referinţă variabilă a BCR, care se afişează la sediile băncii”, la care se adaugă o marjă fixă mică, de regulă de 1,5%. Valoarea DRV şi modul de calcul a acesteia nu erau stipulate în contracte.

Clienţii susţin că DRV ar trebui să fie asimilată indicatorului de pe piaţa interbancară de euro – Euribor. În cazul în care acţiunile din instanţă le-ar fi admise, aceştia ar urma să plătească dobânzi de sub 2%, şi ar urma să primească şi banii din urmă. Oferta făcută de BCR nu prevede returnarea către client a vreunui euro încasat de bancă.

Dobânda BCR a evoluat, însă, total diferit faţă de Euribor. În timp ce referinţa pieţei scădea, DRV creştea, ceea ce punea şi mai multă presiune pe finanţele familiilor împrumutate, mai ales a celor care îşi obţineau veniturile în lei, ca urmare a deprecierii monedei naţionale.

Dacă la începutul anului 2007, DRV era de 8% şi Euribor 6M era de 4%, la jumătatea anului, DRV ajungea la 8,4%, după ce Euribor creştea la 4,2%. Timp de un an şi jumătate, DRV a rămas la nivelul de 8,4%, în timp ce Euribor la şase luni a variat între 4 şi 5%, după care a scăzut brusc la începutul anului 2009 la sub 2%. În februarie 2009, BCR majorează DRV la 8,9%, nivel la care a stat timp de 26 de luni, în timp ce Euribor a scăzut la sub 1%. După aceea, DRV a crescut până la un nivel maxim de 9,5%, astfel că unii clienţi au ajuns să plătească dobânzi efective de peste 11% pentru un credit ipotecar în euro!

Apariţia OUG 50/2010 a obligat băncile să transparentizeze costurile contractuale, inclusiv pe cele de dobândă. Însă, ordonanţa creditelor a creat mai degrabă neplăceri clienţilor. BCR a emis acte adiţionale prin care anunţa clienţii că legea obligă banca să calculeze dobânda în funcţie de Euribor, la care se adaugă o marjă fixă.

Marja fixă nu avea să fie cea din contract de 1,5-2%, ci una nouă, calculată prin scăderea din dobânda curentă a cotaţiei Euribor de la acel moment. Astfel, marja din contract a devenit aproape egală cu dobânda totală, lucru ce va dăuna puternic clienţilor în viitor când cotaţiile Euribor vor creşte. Deşi banca a denunţat unilateral actele adiţionale, prevederile acestora au rămas în vigoare.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

like la pagina pentru a continua!