BlogInvest.ro


Proiect educational demarat de Invest Club Mures


În cadrul ultimei întâlniri Invest Club Mureş organizată miercuri 16, martie, membri clubului au marcat startul unui nou proiect: crearea unui portofoliu virtual de investiţii. Proiectul se bucură de sprijinul şi consultanţa companiei de brokeraj Goldring şi are scopul de iniţia membri clubului în tehnica intocmirii unui portoliu de investiţii.

Membri clubului Invest Club Mures au decis, în urma dezbaterilor avute la ultima întâlnire, să investească cei 20.000 lei virtuali în 5 companii listate la BVB: Romgaz, Transelectrica, Petrom, SIF Oltenia (SIF 5) şi Banca Carpatica.

Portofoliul întocmit de membri clubului are un grad de risc scăzut spre mediu fiind bazat în mare parte pe companii mari în care statul are o participaţie majoră. Analizând companiile alese de membri clubului putem observa ca 50% din portofoliu este alocat companiilor din domeniul energetic (gaze/petrol), 25% este alocat domeniul financiar, 20% este alocat companiilor din domeniul utilităţilor iar ultimii 5% au fost alocaţi domeniului bancar.

Decizia membrilor clubului de a aloca un procent atât de mare din portofoliu companiilor din domeniul energetic şi doar o mică parte către companiile din domeniul bancar a venit ca o surpriză. Analizând rezultatele preliminare pentru anul 2015 reportate de companiile de la BVB putem observa că domeniul bancar a fost unul din sectoarele care a performat în anul precedent pe când companiile din sectorul energetic au raportat profituri în scădere sau chiar pierderi.

Un factor important în alegerea companiilor din portofoliu a fost dat de tradiţia acestora în plata dividendelor, fiind cunoscut faptul că acele companii în care statul este acţionar majoritar sunt obligate prin lege să distribuie cel puţin 50% din profitul realizat către acţionari prin dividende.

Membri Invest Club Mureş mizează deasemenea pe o revenire a preţului petrolului în jurul valorii de 40 – 50 de dolari barilul, fapt care ar stimula creşterea burselor şi totodată a companiilor din sectorul energetic. Nu la fel de optimişti s-au arătat membri clubului în privinţa sectorului bancar aflat în această perioadă este sub presiunea dezbaterilor legate de legea dării în plată, care odata adoptată va afecata profitabilitatea băncilor, sunt de părere membri Invest Club Mureş.

invest 2

Portofoliu interesant

Prima companie propusă să facă parte din portofoliu a fost Romgaz (SNG) căreia i s-au acordat 25 de procente. Compania a raportat pentru anul 2015 un profit în scădere cu 16% datorat consumului redus de gaze naturale. În luna martie Romgaz a surprins plăcut investitorii când a anunţat că va distribui un dividend brut de 2.7 lei/acţiune însemnând un randament de aproape 10% la data anunţului. Vestea a dus la o creştere accelerată a cotaţiei acţiunilor Romgaz. Totodată, compania şi-a bugetat pentru anul 2016 un profit net mai mare cu 12%, până la 1,3 miliarde de lei, mizând pe o reducere a costurilor cu provizioanele.

Petrom a doua companie căreia i s-au acordat 25% din portofoliul de investiţii a înregistrat în 2015 o pierdere de aproape 700 milioane de lei datorată scăderii preţului barilului de petrol. Compania a anunţat de asemenea că nu va distribui dividende în acest an. Este pentru prima dată când compania raportează pierderi de la privatizarea din 2004. Pentru anul 2016 compania şi-a bugetat, un profit net de 199 milioane lei şi investiţii de 3,98 miliarde lei, în creştere cu peste 2% comparativ cu anul trecut.

SIF Oltenia este a treia companie căreia clubul de investitori îi alocă un procent de 25% din portofoliu fiind şi singura companie din domeniul financiar/investiţii. Unul din factorii principali care a stat la baza alegerii companiei este deţinerea de 6% pe care aceasta o mai are la BCR. SIF 5 a anunţat că va distribui începând cu data de 3 octombrie un dividend de 0.13 lei/acţiune. Compania a raportat pentru anul 2015 un profit de 132,40 milioane lei în creştere cu 40% faţă de 2014.

Companiei Transelectrica investitorii de la Invest Club Mureş i-au acordat un procent de 20% din portofoliu. Transelectrica este deţinută de statul român în proporţie de 58% prin Ministerul Energiei şi propune un dividend de 2.65 lei/acţiune din profitul net de 366 milioane de lei realizat anul trecut. Randamentul dividendului fiind de peste 9% calculat la preţul de 29 lei de la data anunţului. Rezultatele obţinute de companie în anul 2015 au surprins plăcut investitorii motiv pentru care acţiunile companiei au înregistrat o revenire puternică după corecţiile de la începutul anului. În plus sectorul utilităţilor din care face parte compania este considerat de investitorii cu experienţă adăpost în vremurile mai tulburi.

Banca Carpatica este un jucător mic pe piaţa bancară din România şi ocupă doar o mică parte din portofoliul virtual Invest Club Mureş, acţiunile companiei fiind achiziţionate cu rol speculativ. Banca Carpatica se află în plin proces de fuziune cu banca Patria Bank (Nextebank) după ce a fost obligată de către BNR să atragă un investitor în acţionariat deoarece rata de solvabilitate a băncii coborâse anul trecut la 7% sub minimul impus de BNR de 8%. După oferta de preluare iniţiată la începutul lunii martie Patria Bank a ajuns să deţină 64% din Banca Carpatica cumparând 205 milioane de acţiuni de la acţionarii minoritari pentru care a plătit 21.6 milioane de lei. Preţul acţiunilor BCC a crescut cu 21% faţă de minimile din luna ianuarie.

Crearea unui portofoliu virtual este o etapă prin care orice investitor la început de drum trebuie să treacă. Prin intermediul acestui portofoliu alimentat cu bani virtuali un investitor poate testa diferite tehnici de tranzacţionare şi de studiere a companiilor astfel încat să-şi formeze o strategie proprie de investiţii.

Investitorii experimentaţi recomandă tranzacţionarea timp de cel puţin 3 sau 6 luni pe un astfel de portofliu virtual înainte de a trece la un cont alimentat cu bani reali. În tot acest timp investitorul se poate familiariza cu platforma de tranzacţionare şi îşi poate forma un comportament investiţional astfel încat să ştie care este gradul de risc cu care este el confortabil.

Articol publicat cu sprijinul clubului de investitori Invest Club Mureş. Invest Club doreşte să creeze o comunitate a investitorilor din Târgu-Mureş care prin întâlnirile şi discuţiile periodice să ofere educaţie bursieră tuturor celor interesaţi. Mai multe detalii pe http://mures.investclub.ro.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!