Actiunile DryShips, suspendate de la tranzactionare dupa o crestere uriasa de 1.500% postalegeri

Acţiunile companiilor americane au înregistrat evoluţii surprinzătoare ale preţurilor în urma anunţării rezultatului alegerilor prezidenţiale, însă niciuna nu se poate compara cu creşterea de 1.500% consemnată de acţiunile DryShips Inc, un proprietar grec de nave de transport de mărfuri uscate în vrac.

Traderii spun că avansul puternic al preţului a fost rezultatul unei combinaţii de speranţă şi lăcomie. Optimismul în creştere privitor la avansul economiei mondiale generat de alegerea lui Donald Trump, dublat de o serie de factori tehnici, au dus la creşterea spectaculoasă a preţului acţiunilor DryShips, spun traderii.

Preţul acţiunilor DryShips a urcat la peste 100 de dolari pe acţiune de la 4,56 de dolari în doar o săptămână, închizând şedinţa de tranzacţionare de marţi la 73 de dolari. Creşterea a determinat operatorul Nasdaq să suspende tranzacţiile cu acţiunile companiei.

Până săptămâna trecută, 2016 a fost un an slab pentru transportatorii de mărfuri în vrac, care transportă materii prime ca minereul de fier. Cererea slabă de materii prime din partea Chinei a creat probleme industriei mondiale a transportului naval.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.11.2016


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: