Afaceri cu 12% mai mici in 2016 pentru Conted Dorohoi

Veniturile producătorului de îmbrăcăminte Conted Dorohoi au scăzut cu peste 2 milioane lei în 2016, iar profitul atribuibil acționarilor s-a micșorat de 5 ori.

Conted Dorohoi (CNTE) a realizat anul trecut veniturile totale operaționale de 16,15 milioane lei, cu 12,56% mai mici decât cele de 18,47 milioane lei din 2015. În același timp, cheltuielile totale operaționale s-au redus într-o dinamică mai atenuată, de 8,50%, la 15,83 milioane lei, de la 17,30 milioane lei. Acesta este contextual în care profitul atribuibil acționarilor s-a prăbușit de peste 5 ori, la o valoare sub 200.000 de lei, de la 1,01 milioane lei în exercițiul financiar anterior.

Activele totale ale Conted erau, la data de 31 decembrie 2016, de 12,51 milioane lei, cu 3,99% sub cele de 12,03 milioane lei raportate pe 31 decembrie 2015. În aceeași perioadă, datoriile au staționat în zona de 2 milioane lei.

Conted, firmă specializată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, exclusiv lenjerie de corp, este listată la cota Bursei de Valori București, iar la publicarea rezultatelor financiare investitorii au reacționat negative. Cu 2 ore înaintea închiderii sesiunii de tranzacționare, titlurile companiei scădeau cu 3,89%, la 34,60 care ar conferi companiei o capitalizare de piață de 8,29 milioane lei (1,84 milioane euro).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: