ASF suspenda Romcab de la tranzactionare la bursa!

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut astăzi suspendarea de la tranzacționare pe bursă a acțiunilor Romcab, care și-a cerut în urmă cu o săptămână insolvența din cauza unor probleme semnalate în premieră de Profit.ro. ASF vrea să fie prezentat un raport detaliat privind factorii care au generat modificarea semnificativă a situației financiare de la 30 septembrie 2016 la 16 februarie 2017.

Ca efect al acestei solicitări, tranzacționarea Romcab a fost suspendată.

Ieri, cotația companiei și-a continuat prăbușirea, fiind cea de-a 4-a sesiune consecutivă de la Bursa de Valori București în care titlurile cad în limita de 15% admisă pentru o zi de tranzacționare de sistemul operatorului de piață. Capitalizarea bursieră a ajuns de aproape 45 de ori mai mică decât datoriile de 925 milioane lei de la sfârșitul anului trecut.

De asemenea, datele pe anul trecut indică faptul că producătorul de cabluri din fibră optică Romcab a înregistrat o pierdere de aproape 40 milioane euro.

Compania a resimțit probleme la cumpăna dintre ani când a ratat peste 100 de obligații de plată, în cea mai mare parte bilete la ordin emise de Banca Transilvania și Banca Comercială Feroviară, în vaoare de 23 milioane lei.

Acestea și informațiile documentate din mai multe surse de Profit.ro potrivit cărora existau mari întârzieri și cu plata salariilor a antrenat neliniștea în piață, iar inițierea ieșirii din acționariat a băncii americane de investiții Morgan Stanley, care avea o deținere de 22,87% din titlurile societății încă din anul 2007, a alimentat această angoasă.

Neliniștea din piață a fost amplificată de faptul că acționari minoritari ai companiei nu au putut contacta conducerea companiei la jumătatea lunii trecute. Profit.ro a încercat atunci, de asemenea, să obțină informații de la societate, însă persoana de legătură pentru relația cu investitorii nu răspundea la numărul de mobil, iar la telefonul indicat de emitent pe portalul Bursei de Valori București nu răspundea decât agentul de pază de la „Poarta1”.

Singurul care a răspuns până acum demersurilor noastre jurnalistice a fost Sebastian Vlădescu, cel care a părăsit în ianuarie funcția de președinte al Consiliului de Administrație. El părea surprins de ratarea plăților. „Înseamnă că e o problemă de lichiditate”, ne-a răspuns. El mai spunea că incidente de plată nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru o companie cu o cifră de afaceri de 1 miliard de lei.

Raportarea de astăzi confirmă că Romcab a depășit acest reper. Veniturile totale de 1,02 miliarde lei sunt cu 21,07% mai mari decât cele de 842,47 milioane lei. Cheltuielile totale au crescut însă într-o dinamică dublă, de 55,61%, la 1,20 miliarde lei, de la 771,16 milioane lei. Rezultatul operațional a fost astfel unul negativ, o pierdere de 183,15 milioane lei (40,46 milioane euro). Este interesant că pierderile înseși sunt de aproape 9 ori mai mare decât întreaga capitalizare bursieră a companiei.

Compania a raportat pentru 31 decembrie 2016 active totale de 938,10 milioane lei, în creștere cu 1,35% față de 925,63 milioane lei la sfârșitul anului 2015.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: