CFR Marfă A FOST VÂNDUTĂ pentru 202 milioane de euro. Grup Feroviar Român este noul PROPRIETAR

Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, singurul investitor rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă a câştigat licitaţia, oferind pentru pachetul de 51% din acţiunile companiei suma de 202 milioane de euro, cu 20 de milioane de euro mai mult decât preţul de pornire.

Ministerul Transporturilor a avut însă o surpriză în momentul în care a deschis oferta depusă de GFR, compania având “nişte condiţii”, după cum a explicat ministrul Relu Fenechiu. Mai exact, GFR solicita să plătească suma de 202 milioane de euro în rate. Relu Fenechiu, ministrul de resort, a explicat, la două ore după ce ar fi trebuit să anunţe oficial câştigătorul licitaţiei, că acest lucru nu este posibil.

După şapte ore de negocieri, Fenechiu a anunţat “că a ieşit fumul alb”. GFR a renunţat la condiţia plăţii eşalonate şi a devenit câştigătorul oficial al licitaţiei de privatizare de care depinde încheierea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Guvernul s-a angajat în cea mai recentă scrisoare de intenţie trimisă FMI să numească doar un câştigător al licitaţiei, nu să şi încheie tranzacţia, până la board-ul în care se va discuta acordul cu România, întâlnire ce va avea loc pe 26 iunie.


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

UPDATE 18:27 Bulgaria renunţă la privatizarea companiei feroviare de marfă

Agenţia bulgară pentru privatizare şi control post-privatizare a decis să anuleze procedura de privatizare a diviziei de marfă a Companiei Naţionale Feroviare BDZ, pentru care Grupul Feroviar Român (GFR) urma să depună vineri o ofertă de preluare. Decizia agenţiei a fost luată în colaborare cu Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează Novinite, citat de Mediafax.


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

UPDATE 18:01  Fenechiu: După mai multe ore, şapte ore, pot să vă anunţ că a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare a CFR Marfă. Compania care rămăsese singura în această cursă, GFR, a depus o ofertă care în urma analizei a fost declarată conformă.

Au cerut în plus faţă de oferta financiară o posibilitate de a se plăti în rate. Prin contractul pe care şi l-au asumat şi-au asumat plata integrală.

Le-am solicitat o clarificare prin care să se hotărască dacă renunţă la posibilitatea plăţii în rate. Au fost de acord şi şi-au asumat în scris renunţarea la plata în rate.

Este o tranzacţie de aproximativ 202 milioane de euro.

Termenul până la care trebuie să arate banii este în două luni de la semnarea contractului care sper să aibă loc săptămâna viitoare.


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

UPDATE 17:20 Asocierea Transferoviar Grup-Donau Finanz, care s-a retras miercuri din procesul de privatizare a CFR Marfă, susţine că Ministerul Transporturilor trebuie să descalifice GFR pentru depunerea unei oferte cu noi condiţii.

“Ne exprimăm surprinderea şi stupoarea că, în condiţiile în care Grup Feroviar Român – ofertant în cadrul procedurii de privatizare – a depus o ofertă care conţine condiţii suplimentare faţă de cele conţinute în caietul de sarcini, Ministerul Transporturilor continuă negocierile pentru privatizarea a 51% din SNTFM CFR Marfă”, se arată într-un comunicat al asocierii româno-austriece, citat de Mediafax.


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

UPDATE 13:50 Cu o întârziere de aproape două ore, ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, a declarat că GFR va fi numit câştigător al licitaţiei de privatizare a CFR Marfă doar dacă va renunţa la condiţiile pe care le-a pus în oferta financiară depusă.

“Oferta tehnică a fost acceptată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Suntem în negocierea acestor condiţii. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă”, a spus Fenechiu.

El a adăugat că suma oferită este mai mare decât preţul de pornire al licitaţiei, respectiv 180 de milioane de euro, acesta fiind principalul motiv pentru care negocierile continuă.

“Atât timp cât se va renunţa la condiţiile cerute vom merge mai departe. Nu pot să vă spun cât va dura această negociere”, a adăugat ministrul.


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Ministerul Transporturilor va anunţa joi câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi suma pe care statul o va obţine în urma vânzării unui pachet de 51% din acţiunile companiei.

În cursă a mai rămas un singur investitor, respectiv GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, după ce asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz s-a retras, iar americanii de la OmniTRAX au fost excluşi pentru că nu au depus până la termenul limită o ofertă preliminare şi neangajantă.

Decizia privind privatizarea CFR Marfă era aşteptată în jurul orei 12:00.

Premierul Victor Ponta a precizat joi că în prezent singurul lucru care mai rămâne să fie făcut este negocierea atentă cu câştigătorul a planului de investiţii şi de păstrare a locurilor de muncă.

“Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câştigătorului, că a mai rămas un singur competitor, să negocieze foarte bine. Partea de preţ e stabilită în condiţiile iniţiale, însă ceea ce e mult mai important decât preţul este planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi, practic, capacitatea de dezvoltare a companiei în anii care urmează”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz a anunţat miercuri că se retrage din procesul de privatizare, dar şi că îşi rezervă dreptul de a contesta procedura.

OmniTRAX a depus la finele săptămânii o contestaţie prin care solicită suspendarea privatizării şi anularea deciziei de decădere din procesul de privatiare al transportatorului feroviar.

Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la suma 180 milioane de euro.

CFR Marfă înregistra datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi, potrivit strategiei de privatizare a companiei.

Privatizarea CFR Marfă, condiţie-cheie pentru încheierea acordului cu FMI

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie cerută de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea cu succes a acordului cu România.

În scrisoarea de intenţie transmisă de guvern săptămâna trecută board-ului FMI, executivul se angaja doar să numească, până pe 26 iunie, un câştigător al licitaţiei, nu şi să încheie procesul de privatizare.

“Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate pentru vânzarea pachetului majoritar către un investitor strategic. Am publicat anunţul de privatizare în aprilie, vom ţine o licitaţie publică pentru selectarea investitorului câştigător în luna iunie şi intenţionăm să iniţiem contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor pe data de 21 iunie (acţiune prealabilă). Intenţionăm să încheiem tranzacţia în cel mai scurt timp, odată ce vor fi îndeplinite toate condiţiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare”, se arată în scrisoarea de intenţie prezentată de Mediafax.

Măsurile luate de executiv pentru a asigura succesul privatizării CFR Marfă

Guvernul a convenit totodată cu FMI ştergerea datoriilor transportatorului feroviar de marfă. Mai exact, datoriile fiscale ale CFR Marfă vor fi stinse de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin conversie în acţiuni, inclusiv obligaţiile de plată, în cuantum de 127,4 milioane lei, pe care operatorul feroviar de marfă le va prelua de la CFR SA, schema fiind aprobat miercuri de Guvern.

Mai mult, executivul a relaxat unele dintre condiţiile impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spunea la jumătatea lunii trecute că îşi va da demisia doar dacă privatizarea CFR Marfă va eşua din vina sa.

“Dacă CFR Marfă nu se privatizează din cauza unor greşeli ale ministerului, plec a doua zi. Eu îmi fac treaba, respect termenele şi procedurile”, a declarat ministrul Transporturilor pentru Mediafax.

GFR, principalul competitor al CFR Marfă pe piaţa locală

GFR este principalul competitor al CFR Marfă pe piaţa locală, fiind al doilea cel mai mare transportator feroviar de marfă din România. Compania face parte din grupul Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

GFR a avut în 2011 o cifră de afaceri de peste 179,5 milioane de euro şi un profit de 6,8 milioane de euro, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Compania a depus totodată o ofertă pentru preluarea transportatorului feroviar de marfă din Bulgaria.

Grupul Grampet, din care fac parte GFR, compania de reparaţii de vagoane Remar Paşcani cu afaceri de 18,6 milioane de euro şi profit de peste 140.000 de euro în 2011, Reva Simeria care se ocupă cu construcţia şi repararea de material rulant, având afaceri de 13,7 milioane de euro şi un profit 1,2 milioane de euro în 2011, şi compania de turism Turist Semenic.

În total, grupul Grampet asigură locuri de muncă pentru circa 9.000 de salariaţi, fiind un angajator de o talie similară cu CFR Marfă.

Gruia Stoica: Avem banii pentru CFR Marfă. GFR depune vineri oferte şi pentru preluarea transportatorilor feroviari de marfă din Bulgaria şi Croaţia

Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat pentru Mediafax proprietarul companiei, Gruia Stoica.

“Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă”, a spus omul de afaceri.

Vineri, compania va depune oferte pentru privatizarea companiilor feroviare de transport marfă din Bulgaria şi Croaţia, cu afaceri cumulate de 250 milioane euro şi un număr total de 10.000 de angajaţi, a declarat miercuri Gruia Stoica pentru Mediafax.

“Depunem vineri oferta pentru privatizarea operatorului naţional feroviar din Bulgaria şi în aceeaşi zi în Croaţia. Este vorba despre companii cu o cifră de afaceri de 90 milioane euro, respectiv 160 milioane euro, fiecare cu câte 5.000 de angajaţi şi cu o flotă de 5.000 de vagoane şi 140 de locomotive în Bulgaria şi 5.900 de vagoane şi 180 de locomotive în Croaţia. Dacă reuşim să câştigăm şi acolo, vom fi operatorul feroviar care acoperă aproape toată Europa de Sud-Est, după ce deja am legat Marea Nordului de Marea Neagră şi de Adriatica şi avem acord de colaborare la graniţa (transfer mărfuri) cu Turcia, deci trimitem mai departe spre Asia”, a spus Stoica.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: