Facebook bate Coca Cola, Toyota si Bank of America. Like?

Facebook a atins pentru prima oară o capitalizare de piaţă de peste 200 miliarde dolari la finalul şedinţei de tranzacţionare de luni, obţinând acest rezultat în mai puţin timp decât i-a fost necesar principalului competitor, Google.

Astfel, Facebook a depăşit companii vechi din domeniul tehnologiei, cum ar fi IBM, Intel şi Oracle. Totodată, reţeaua socială a întrecut Coca Cola, Toyota sau Bank of America, în urma creşterii valorii acţiunilor cu 0,8% luni, informează Financial Times.

La mai puţin de doi ani şi jumătate de la listarea pe bursă din februarie 2012, capitalizarea de piaţă a Facebook a ajuns la 200,9 miliarde de dolari, adică jumătate din valoarea competitorului Google din prezent, 400,4 miliarde de dolari.

Prin comparaţie, capitalizarea Google a atins nivelul de 200 de miliarde de dolari în octombrie 2007, după oferta publică iniţială din 2004, dar a scăzut rapid, odată cu întreaga piaţă, în 2008. În decembrie 2009, Google a depăşit din nou pragul de 200 de miliarde de dolari, iar din 2012 până în prezent, valoarea companiei a crescut cu peste 75%.

Cele două companii concurează pe piaţa publicităţii online şi luptă pentru supremaţia pe internet prin aplicaţiile şi serviciile oferite.

Nivelul record al capitalizării Facebook a fost înregistrat după ce compania a anunţat că serviciul video pe care îl oferă utilizatorilor este tot mai accesat, ceea ce deschide calea către o nouă formă de publicitate contra cost, care ar creşte veniturile companiei.

Compania deţinută de Mark Zuckerberg a cheltuit miliarde de dolari pentru a cumpăra start-up-urile care ameninţau poziţia Facebook în social media, inclusiv Instagram şi WhatsApp Messenger. Strategia companiei de a despărţi aplicaţia mobilă Facebook în mai multe aplicaţii a atras investitorii, deşi a nemulţumit mai mulţi utilizatori, care au contestat decizia Facebook de a separa chat-ul de aplicaţia principală.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: