BlogInvest.ro


Investitorilor din America li se prezice mai multa durere


S-ar prea putea ca economia SUA să nu fi crescut deloc în primul trimestru al acestui an, scrie CNBC. Iar la orizont se vede un nou val de defaulturi care, atunci când va lovi, va fi printre cele mai dureroase, atenţionează Bloomberg.

Deficitul comercial al SUA s-a lărgit în februarie mai mult decât s-a anticipat şi a reprezentat pentru economie o frână mai puternică decât s-a crezut. Estimările oficiale sau din partea analiştilor, revizuite în sens negativ, indică spre un avans de 0,4-0,5% al economiei în primul trimestru, însă marja de eroare este mare. Creşterea reală va fi probabil mai mică, sugerează CNBC.

Bloomberg trimite investitorilor semnale îngrijorătoare cu o analiză privind obligaţiunile companiilor americane. Pierderile din investiţiile în obligaţiunile companiilor care au intrat sau vor intra în default vor fi probabil mai mari decât în ciclurile anterioare deoarece emitenţii americani au acum mai multă datorie în raport cu activele lor. Aceasta o spun strategii de la Bank of America. Aceste cote ridicate de îndatorare înseamnă că dacă o companie este li­chidată, cu veniturile obţinute va trebui să fie acoperite datorii mai mari.

„Avem mai multe defaulturi ca niciodată şi îndatorare mai mare ca niciodată, ceea ce măreşte probabilitatea ca durerea să fie mai mare“, spune Edwin Tai, analist la New­fleet Asset Manage­ment. Tendinţa de creş­tere a ratei pier­derilor înseamnă că obligaţiunile junk nu-i vor compensa îndeajuns pe investitori pentru riscurile pe care şi le asumă, notează Michael Contopoulos, strateg la Bank of America. Yieldul mediu pentru obligaţiunile junk americane este de 8,45%, cam cât media ultimilor 10 ani. În vremuri dificile, investitorii în obligaţiuni emise de companii pierd în medie 70 de cenţi la un dolar când debitorul intră în faliment. În acest ciclu pierderea ar putea ajunge la 85 de cenţi.

O parte din durerea pe care o vor simţi investitorii derivă din ultima criză financiară, care pentru companiile emitente a fost de scurtă durată. În timpul crizei financiare, Rezerva Federală a redus rapid dobânzile, iar investitorii s-au reîntors rapid pe piaţa obligaţiunilor junk, explică Alan Holtz, analist la AlixPartners. Multe companii care altfel ar fi dat faliment şi-au putut refinanţa datoriile. „Multe dintre companiile cu probleme care au devenit supraîndatorate au putut găsi soluţii temporare în ultimul ciclu al creditului. Acele pansamente nu mai sunt disponibile acum, iar multe companii vor fi ameninţate cu defaultul“, a spus Holtz.

Nivelul datoriei în capital a crescut deoarece multe companii s-au folosit de împrumuturi pentru a-şi refinanţa datoriile, pentru a răscumpăra acţiuni şi pentru alte activităţi care nu măresc valoarea activelor.

Companiile cu ratinguri în categoria junk au datorii egale cu 48% din activele lor, cu 7,5 puncte procentuale peste nivelul de cum 7 ani.

Rata de default este acum de 4%, potrivit Moody’s Investors Service. În cel mai pesimist scenariu al agenţiei, rata va ajunge la 5,05% până la sfârşitul anului, iar în cel mai pesimist la 15%.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!