Lukoil România riscă insolvenţa pentru o datorie de 90.000 lei

Firma de colectare şi valorificare a deşeurilor Lorena SRL solicită insolvenţa companiei petroliere Lukoil România, potrivit unui dosar înregistrat recent la Tribunalul Bucureşti.

„Este vorba de facturi neachitate, vechi din iunie anul trecut”, explică motivul procesului Maria Murteza, administratorul special al firmei Lorena SRL, care se află în insolvenţă.

Valoarea datoriei, fără penalităţi, se ridică la circa 90.000 de lei, a specificat pentru Income Magazine Tatiana Manolache Onofrei, reprezentant al administratorului judiciar al companiei Lorena SRL.

Înfiinţată în anul 1993, societatea Lorena SRL a demarat în anul 2004 activitatea de colectare şi valorificare a deşeurilor din mase plastice şi carton.

Lukoil este o companie petrolieră integrată, cu activităţi în explorarea, extracţia şi rafinarea ţiţeiului, precum şi în comercializarea produselor petroliere.

Din 1998, compania Lukoil deţine pachetul majoritar la rafinăria Petrotel Ploieşti şi comercializează carburanţi printr-o reţea de circa 300 staţii de distribuţie şi 10 depozite de produse petroliere.

Lukoil România SRL a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 5,4 miliarde de lei şi pierderi de 115 milioane de lei, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Finanţelor. De asemenea, datoriile companiei însumau 856 milioane de lei.

Contactaţi de Income Magazine, reprezentanţii Lukoil România nu au oferit niciun comentariu până la momentul publicării articolului.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: