McLaren confirma ca Apple s-a aratat interesata sa investeasca in companie, dar spune ca nu este de vanzare

Producătorul britanic de mașini sport și tehnologie McLaren Technology Group (MTG), celebru în special pentru echipa care concurează în cursele de Formula 1, a confirmat informațiile apărute în urmă cu câteva luni, potrivit cărora Apple s-ar fi arătat interesată să investească în companie, informează Reuters.

Reprezentanții companiei britanice afirmă că Apple nu a venit cu o ofertă formală de preluare, dar a vizitat fabricile producătorului, exprimându-și interesul față de tehnologia McLaren. Totuși, oficialii McLaren spun că nu sunt interesați să vândă compania.

“Au fost unele oferte de preluare. Eu însă sunt de acord cu poziția actualilor acționari care vor să păstreze compania. Vor să dezvolte ambele companii (MTG și McLaren Automotive). Nu a existat o ofertă de preluare din partea Apple. Au vizitat, am discutat. Nu s-a ajuns la o propunere definitivă”, spune Mike Flewitt, CEO-ul McLaren Automotive, divizie care funcționează ca o companiei separată și care se ocupă cu fabricarea de mașini sport, care concurează cu Aston Martin sau Ferrari.

În septembrie, surse apropiate situației au afirmat pentru Financial Times că Apple negociază un eventual parteneriat strategic cu MTG. Potrivit acestora, cele două companii ar fi discutat inclusiv varianta unei preluări a McLaren, cunoscută mai ales pentru mașinile de Formula 1.

Sursele au adăugat că discuțiile au început la inițiativa Apple, care este interesată de tehnologia, portofoliul de brevete și experiența în inginerie ale McLaren.

Apple a angajat anul trecut numeroși specialiști la divizia auto care funcționează sub numele de cod Titan, printre care Johann Jungwirth, fost director de cercetare al Mercedes-Benz, și Rónán Ó Braonáin, acesta din urmă fiind recrutat de la Reviver, un start-up american care se ocupă de dezvoltarea primei plăcuțe de înmatriculare electronice din lume.

Gigantul american ar urma să lanseze, cel târziu în 2020, un automobil electric. Potrivit informațiilor disponibile, Apple lucrează în prezent și la dezvoltarea de software pentru mașini autonome.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: