Oltchim isi majoreaza vanzarile nete semestriale cu 6% si taie din cheltuieli

Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut un profit de 18,56 milioane lei, dar datoriile sunt cu 62% mai mari decât totalul activelor.

Combinatul Oltichim Râmnicu Vâlcea (OLT) își ameliorează rezultatele în prima jumătate a anului. Compania și-a majorat vânzările nete cu 6,16%, la 387,14 milioane lei, de la 364,66 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut. În paralel, s-au tăiat costuri la mai multe capitole. Cheltuielile cu materiile prime au fost diminuate cu 7,05%, la 165,48 milioane lei, de la 178,03 milioane lei, iar cheltuielile cu salariile s-au redus cu 9,57%, la 52,05 milioane lei, de la 57,56 milioane lei. În același timp, costul net al finanțării a coborât sub 100.000 de lei, față de 2,38 milioane lei în S1 2015.

Acesta este contextul în care Oltchim a obținut un profit net de 18,56 milioane lei, baza de raportare din primul semestru al anului precedent fiind un profit contabil rezultat din tăierea unor datorii. Compania rămâne într-o poziție dificilă din punct de vedere financiar. Datoriile s-au redus cu 1,02%, la 1,35 miliarde lei, de la 1,36 miliarde lei, însă sunt cu 62,57% main mari decât activele totale care erau la 30 iunie de 831,18 milioane lei, doar marginal peste cele de 826,31 milioane lei de la 31 decembrie 2015.

Oltchim, companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri în proporție de 54,80%, are, la ultimul preț pe bursă din ședința de tranzacționare de ieri de 0,385 lei/acțiune, o capitalizare de piață de 132,13 milioane lei (29,62 milioane euro).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: