Prefab Bucuresti, profit net cu {etoroCFDrisk}% mai mic in primul semestru

Producătorul de materiale de construcții Prefab a obținut în prima jumătate a anului un profit net cu aproape trei sferturi mai mic decât în perioada similară din 2015, pe fondul unei pierderi financiare de peste 760.000 de lei.

Prefab București (PREH) a realizat în primul semestru venituri din exploatare de 37,50 milioane lei, cu 11,60% mai mici decât în S1 2015. În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale s-au redus cu 14,07%, la 36,45 milioane lei, de la 42,42 milioane lei, conform rezultatelor semestriale publicate în această dimineață de companie.

Rezultatul din exploatare a fost așadar de 1,04 milioane lei, de peste 12 ori mai mare decât cel de aproape 83.000 de lei din primele 6 luni ale anului trecut. Dacă acum un an din exercițiul financiar, compania obținea un câștig financiar de aproape 587.000 de lei, acum Prefab a realizat o pierdere financiară de 761.000 de lei. Acesta s-a răsfrânt negativ asupra profitului net care s-a cifrat la aproape 174.000 de lei, fiind cu {etoroCFDrisk}% mai mic decât cel de 670.000 de lei din primul semestru al anului trecut.

Compania, controlată în proporție de aproape 83%, prin Romerica International SRL, de omul de afaceri Marian Miluț, avea la data de 30 iunie active totale 274,33 milioane lei cu o deviație marginală față de cele de la 31 decembrie 2015. În același interval, datoriile pe termen scurt s-au redus cu 7,30%, la 45,30 milioane lei, de la 48,87 milioane lei, în timp ce datoriile pe termen lung au urcat cu 23,45%, la 21,37 milioane lei, de la 17,31 milioane lei.

Celălalt acționar semnificativ al societății, cu 12,97% din capitalul social, este SIF Muntenia (SIF4). Cum free-float-ul acestui emitent este mai mic de 5%, acțiunea listată la Bursa de Valori București se tranzacționează sporadic, pe volume foarte mici. La ultima cotație de 1,1950 lei/acțiune consemnată în sesiunea din data de 2 august, capitalizarea Prefab era de 58,00 milioane lei (13,00 milioane euro).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: