Sobolewski, CEO al BVB: Salrom este singura companie de stat care se poate lista în 2016. „Hidroelectrica, mai probabil să fie listată în 2017“

Programul de privatizare a companiilor aflate în portofoliul statului s-ar putea relua în acest an după pauza din 2015, iar cel mai probabil vom vedea pe bursă producătorul de sare Salrom, a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), într-un interviu acordat Reuters.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte listarea Hidroelectrica, Sobolewski este rezervat şi spune că probabilitatea ca producătorul de energie aflat în insolvenţă să fie listat anul acesta este mică, de circa 10%. Hidroelectrica, perla coroanei din energie, va ajunge astfel la tranzacţionare pe bursă abia în 2017.

„Aşteptăm reluarea privatizărilor. Anul 2015 a trecut fără nicio privativare notabilă, dar este important ca pentru România să continue acest proces pentru că avem nevoie de companii mari pe bursă.“

Programul de oferte publice de acţiuni a fost demarat în 2013, când au intrat la tranzacţionare acţiunile producătorului de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) şi a continuat cu listarea Romgaz (SNG) şi Electrica (EL), care au atras noi bani pe bursă. Lichiditatea pieţei a fost ajutată şi de operaţiunile derulate de Fondul Proprietatea (FP).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: