Transgaz ofera actionarilor dividende cu randament de 7,5%

Transportatorul de gaze Transgaz propune acționarilor un dividend brut de 21,24 lei/acțiune.

Transgaz Mediaș (TGN) va distribui în acest an dividende în valoare însumată de 250,07 milioane lei, dacă acționarii vor aproba propunerea Consiliului de Administrație pentru repartizarea unui dividend brut de 21,24 lei/acțiune.

Calculat în valoare netă și raportat la prețul de piață de ieri al titlurilor Transgaz, de 267,00 lei/acțiune, randamentul acestuia este de 7,56%.

Data ex-dividend ar urma să fie 21 iunie, iar plățile să fie efectuate pe 13 iulie în cazul unui vot favorabil în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 15 aprilie, al cărui convocator a fost publicat astăzi pe portalul Bursei de Valori București, unde Transgaz este listat din 2008, în urma unei oferte publice primare derulate în decembrie 2007.

Reacția în piață la anunțul privind dividendul a fost moderată. Titlurile au deschis la prețul de 270 lei/acțiune, în urcare cu 1,12% peste referință, însă ulterior s-au înscris pe o traiectorie descenndentă. Deja la orele prânzului, titlurile Transgaz s-au întors la cotația de 267 lei/acțiune, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest, rulajul în primele două ore de tranzacționare fiind modest, de mai puțin de 40.000 de lei.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: