BlogInvest.ro


Transgaz, profit net cu 7% mai mic fata de perioada anului trecut, dar cu 42% peste cel bugetat


Transportatorul de gaze naturale Trangaz a raportat, în primele 3 trimestre ale anului, un profit net de 358,5 milioane lei, cu 6,7% sub câștigul din perioada similară a anului precedent, însă cu 42% peste cel bugetat.

Transgaz Mediaș (TGN) a obținut, în primele 9 luni ale anului, venituri din exploatare de 1,26 miliarde lei, în creștere cu 2,44% față de 1,23 miliarde lei în intervalul corespondent din 2015. Profitul net este de 358,47 milioane lei, cu 6,72% sub câștigul net obținut în urmă cu un an de 384,32 milioane lei, însă cu 41,76% peste suma de 252,86 milioane lei prinsă în bugetul de venituri și cheltuieli. La finele primului semestru, compania a înregistrat un profit net de 281,77 milioane lei.

Activele totale ale Transgaz erau, la 30 septembrie, de 5,06 miliarde lei, cu 2,22% peste cele de 4,95 miliarde lei, prinse în contabilitate de la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale au urcat cu 5,80%, la 1,46 miliarde lei, de la 1,38 miliarde lei.

Transgaz Mediaș este listată la cota Bursei de Valori București în urma unei oferte publice primare derulată în decembrie 2007, iar la prețul de 299,00 lei/acțiune, de la închiderea sesiunii de tranzacționare de astăzi, capitalizarea de piață a companiei este de 3,52 miliarde lei (779,48 milioane euro).

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!