Actiunile producatorilor farmaceutici cresc dupa ce Pfizer a confirmat ca renunta la fuziunea cu Allergan

Acțiunile companiilor farmaceutice europene cresc puternic miercuri, după ce Pfizer a abandonat fuziunea de 160 miliarde de dolari cu Allergan, producătorul Botox, din cauza unor schimbări legislative în SUA.

Gigantul american Pfizer a confirmat astăzi informațiile apărute în media privind renunțarea la ceea ce ar fi fost cea mai mare tranzacție din istoria industriei farmaceutice, după ce autoritățile americane au propus o serie de măsuri pentru limitarea tranzacțiilor de tip reverse, prin care companiile puteau evita plata unor taxe mai mari prin mutarea sediului social într-un alt stat.

Fuziunea dintre Pfizer și Allergan era structurată astfel încât Allergan, companie înregistrată în Dublin, Irlanda, ar fi preluat activitățile Pfizer, iar producătorul american și-ar fi mutat sediul în Irlanda pentru a benefica de un regim de taxare mult mai ospitalier decât cel din SUA. Pfizer, care va plăti Allergan un comision de retragere de 150 milioane de dolari, estima că ar fi economisit aproximativ 1 miliard de dolari pe an în urma relocării sediului, potrivit CNBC.

Anunțul privind renunțarea la tranzacție a fost primit cu entuziasm de investitori, iar acțiunile marilor producători europeni de medicamente au crescut cu peste 3% în timpul ședinței bursiere de miercuri.

În jurul orei 15:30, acțiunile AstraZeneca erau în urcare cu 2,96%, la 51,43 euro/unitate, după ce în prima parte a tranzacțiilor au avansat cu până la 3,3%. Titlurile companiei britanice Shire au crescut cu 1,51%, la 51,37 euro, în timp ce acțiunile producătorului francez Sanofi s-au apreciat cu 1,2%, la 73,31 euro.

Companiile elvețiene Novartis și Roche au crescut cu 0,9%, respectiv 1,3%.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: