Televiziunea de business Canal 33, finanțare de la Invest Club pentru a dezvolta proiecte de educație financiară

Postul TV de business Canal 33 a obținut o finanțare din partea Invest Club pentru crearea unor proiecte video și online de educație financiară, dar și de mediatizare a antreprenorilor români. Prin atingerea acestor subiecte, publicul larg ar urma să poată răspundă mai bine la întrebarea: Ce pot să fac cu banii mei?

Printre temele abordate de Canal 33 vor fi cele referitoare la importanța investițiilor pe piața de capital ca o componentă necesară a unui portofoliu echilibrat, si cele legate de investitiile comune facute de oameni care au obiective similare si care pot sa gaseasca in Invest Club o platforma ce faciliteaza accesul la informatii si persoane din domeniul investitional.

“Echipele Invest Club și Canal 33 sunt interesate de promovarea educației financiare, a investiţiilor și a dezvoltării personale în România. Suntem entuziasmaţi să contribuim la crearea acestui nou proiect, care aduce viziune și obiective îndrăzneţe pentru societatea românească”, spune Paul Maior, preşedinte Invest Club.

În acest moment, Canal 33 împreună cu Invest Club pregătesc o emisiune adresată investițiilor, care ar urma să ia startul la finalul acestui an.

Conform unui studiu Standard & Poor’s realizat în 2015, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește educația financiară, doar 21% dintre locuitorii țării având cunoștințe minime, de tipul cum se calculează o dobândă și ce este inflația. La nivel global, România este pe locul 124 din 143, aproape la același nivel cu țări precum Honduras, Sudan și Uzbekistan. Potrivit cercetării, doar 15% dintre locuitorii țării noastre economisesc și investesc pentru a avea bani la pensie.

Invest Club a ales să susțină financiar Canal 33 făcând aport de capital contra unui pachet de acțiuni în companie. Suma investită este confidențială.

Despre Invest Club
Invest Club este cel mai mare club de investitori din România, având peste 2000 de membri din Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Timișoara, Zalău și Suceava. Asociația își propune să devină cel mai important promotor al educației financiare și al investițiilor din România. Prin intermediul întâlnirilor periodice, evenimentelor educationale și a resurselor online, Invest Club creează o comunitate în care orice om interesat de îmbunatățirea situației sale financiare poate să învețe cum să-și gestioneze finanțele într-un mod eficient.

Despre Canal 33
Canal 33 este un post TV de business care emite prin cablu și online și care se adresează populației interesată de dezvoltarea profesională și personală, incluzând aici antreprenori, freelanceri și angajați. Postul TV s-a lansat în martie 2017 cu o licență pe București, și momentan transmite 6 ore/zi. Canal 33 își propune ca, până la sfârşitul acestui an, să se extindă pe plan național și să ajungă la un market share de 5% până în 2019.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: