25% din cumparaturile de bunuri de larg consum se fac in Super-marketuri

Pentru doua treimi din romani mersul la cumparaturi e considerat o experienta placuta, statul la cozi interminabile neconstituind o problema prea mare. In schimb varietatea de produse si pretul platit sunt principalii factori care influenteaza decizia de cumparare.

In egala masura, acestia declara ca fac cele mai multe cumparaturi in centre comerciale moderne, cum ar fi: hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount si magazine cash&carry.

Romanii sunt dispusi sa parcurga o distanta chiar mai mare pana la magazinele moderne deoarece pot gasi o mare varietate de produse intr-un singur loc. In plus, ei cauta in special cel mai bun raport calitate pret, acordand in plus o mare atentie promotiilor desfasurate in magazine.

Acestea sunt doar cateva din informatiile cuprinse in noul raport Shopper Trends, finalizat in urma studiului realizat in principalele orase din Romania in noiembrie 2005, de catre ACNielsen, lider in domeniul cercetarii de marketing.

Cresterea considerabila a comertului modern

Desi Romania se afla cu mult in urma vecinilor din Europa Centrala si de Est in ceea ce priveste numarul centrelor moderne de comert raportate la 1 milion de locuitori, rata anuala de crestere, atat ca numar de centre moderne de comert cat si ca valoare a vanzarilor, lasa mult in urma tari ca: Republica Ceha, Ungaria sau Polonia.

Cota valorica a centrelor comerciale moderne in totalul vanzarilor din sectorul bunurilor de larg consum in Romania a crescut considerabil in ultimii trei ani, de la aproape 10% in 2003 la aproape 25% in 2005.

Cumparatorii romani cheltuiesc din ce in ce mai mult in magazinele moderne. De exemplu, in Bucuresti, trei sferturi dintre intervievati (76%) afirma ca isi fac cele mai multe cumparaturi in comertul modern, cresterea fiind semnificativa fata de 60% cati declarau acelasi lucru anul anterior.

Din punct de vedere al celor mai frecvente locuri vizate pentru cumparaturi, la sfarsitul anului 2005, magazinele de tip discount din Romania atrageau o cota foarte mica a vanzarilor bunurilor de larg consum. Acestia atrageau de asemenea destul de putini cumparatori care sa aloce cea mai mare parte a cheltuielilor alimentare si de bacanie, respectiv 8% fata de 28% in cazul supermarketurilor.

Super si hipermarketurile, din contra, reprezinta cele mai frecventate locuri din comertul modern atragand cea mai mare parte din cumparaturile lunare – 30%-50% dintre cumparatori apeland la aceste retele.

De exemplu, 46% din respondenti au afirmat ca achizitioneaza cel mai des alimente de baza (faina, ulei, zahar) din super- si hipermarketuri; 42% cumpara mezeluri si produse din carne, 40% cumpara produse lactate, 39% cumpara carne proaspata si peste; jumatate din consumatori cumpara cel mai des produse de ingrijire personala si a gospodariei, de asemenea, din aceleasi retele, de super si hipermarketuri.

Comertul traditional este inca puternic

Competitia dintre comertul modern si cel traditional este inca destul de apriga, in special in sectorul alimentar.

Un sfert din totalul cumparatorilor frecventeaza magazinele traditionale pentru a cumpara alimente de baza, bauturi racoritoare, snacks-uri, dulciuri; 40% cumpara produse lactate, adica in acelasi procent ca si cei care prefera sa cumpere astfel de produse din super- si hipermarketuri.

Un sfert din cumparatorii romani din mediul urban continua sa cheltuiasca cea mai mare parte a bugetului in magazinele alimentare traditionale.

“Singurul domeniu unde hiper- si supermarketurile raman considerabil in urma este cel al vanzarii legumelor si fructelor proaspete. Peste jumatate din numarul consumatorilor cumpara aceste produse din piete, in comparatie cu 20% cumparatori care prefera sa le achizitioneze direct din hiper- si supermarket.

Si inca un lucru care trebuie retinut este acela ca peste 50% din bugetul lunar alocat cumparaturilor gospodaresti este cheltuit pentru produselor proaspete (fructe, legume, carne, lactate) indiferent de venitul gospodariei”, afirma Bogdana Baltasiu, Senior Research Executive in Departamentul de Customized Research, ACNielsen Romania.

HotNews.ro, V.T., 06 apr 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.