Al patrulea lant de hipermarketuri

Incepand de anul acesta, nemtii de la Metro Group vor intra puternic pe piata autohtona de hipermarketuri, prin Real, cea de-a treia divizie a sa. Conform unor surse din piata, in urmatoarea perioada compania va deschide sapte astfel de magazine in marile centre economice si comerciale ale tarii.

Primul dintre ele va fi inaugurat chiar saptamana viitoare, la Timisoara. Printre orasele vizate se mai numara Sibiu, Constanta, Oradea si Brasov.

Oferta Real

Desi pastreaza in mare masura ideea “clasica” de hipermarket, Real va avea ca principal punct forte faptul ca pune accentul pe produsele alimentare proaspete. Oferta este insa mult mai larga.

In aceste magazine, clientii pot alege dintre aproximativ 50.000 de produse alimentare si nealimentare. Nu vor lipsi astfel nici raioanele dedicate aparatelor electrocasnice, produselor pentru casa, articolelor pentru sport si pentru petrecerea timpului liber sau materialelor textile.

8.000 de metri patrati de cumparaturi

In ceea ce priveste modul in care vor arata hipermarketurile Real, in medie suprafata unui magazin variaza intre 6.000 si 8.000 de metri patrati.

De asemenea, la intrarea in fiecare magazin va fi amenajata o galerie comerciala, care va include firme de marca si o zona destinata restaurantelor.

Evenimentul Zilei, 11 mar 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.