Auchan si Petrom au ales brandul pentru magazinele din benzinarii: 15 unittai MyAuchan vor fi deschise anul acesta in statiile Petrom

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, a încheiat un parteneriat cu subsidiara locală a retailerului francez Auchan pentru deschiderea de magazine de proximitate în staţiile Petrom.

Acestea vor funcţiona sub marca MyAuchan, fiind pentru prima dată când Auchan deschide în România magazine sub acest format. Planul este ca 15 magazine MyAuchan să fie deschise anul acesta în cadrul staţiilor Petrom din Bucureşti şi din ţară, primul urmând a fi inaugurat în cursul lunii mai. „Asocierea celor două branduri nu este întâmplătoare pentru că atât Petrom, cât şi Auchan le oferă clienţilor aceeaşi promisiune a preţurilor accesibile“, spune Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Magazinele MyAuchan din staţiile Petrom vor avea la vânzare mărcile proprii Auchan. În funcţie de suprafaţa staţiei, pe rafturi se vor găsi până la 4.500 de produse alimentare, inclusiv carne proaspătă, fructe şi legume, dar şi cosmetice, produse pentru bebeluşi şi accesorii auto „Această coope­rare pe scară largă, care va demara printr-un proiect-pilot de calibrare, se înscrie în ambiţia Auchan de a fi o companie de retail multiformat“, spune Ionuţ Ardeleanu, director general al Auchan Retail România.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: