cum să publici o carte (1) traseul

1. ai un manuscris (sau te pregăteşti să-l termini). în primul rând termină-l şi nu te grăbi. când e vorba de un debut, editorii vor să vadă totul. trebuie să te gândeşti şi la riscurile lor (financiare în primul rând), ei nu pot să-şi dea acordul spre publicare numai după câteva pagini care poate sună bine. trebuie să fie siguri, pentru că vor face o investiţie pe care trebuie să şi-o recupereze în timp.

ce-i interesează pe editori, mai mult sau mai puţin, în funcţie de caz:
– calitatea şi originalitatea textului (de aceea ar fi bine să te mai învârţi, înainte de a face pasul spre o editură, prin lumea literară sau în domeniul de specialitate despre care scrii. ai nevoie de nişte confimări, atât pentru tine, cât şi pentru eventuale recomandări)
– imaginea ta (iar aici mă refer la cum te prezinţi şi la CV-ul tău. editorii preferă oameni care generează discuţii după evenimentele lor, persoane dinamice şi persoane care sunt cunoscute în anumite medii, cum ziceam mai devreme de lumea literară, pot să zic şi de blogosferă, învăţământ, politică şamd.)
– potenţialul de vânzare (să-ţi intre bine în cap, că dincolo de orice prieteni îţi vei face şi oricât de bun ai fi, tu eşti un săculeţ de bani. se bagă 1000 – 3000 – 5000 de euro (depinde de tiraj, de formatul cărţii şamd) în poponeţul tău, nu de drag, ci pentru că e posibil să vii înapoi cu 10.000. editura e un fel de… peştele tău, asta din momentul în care semnezi un contract. acum ai grijă ce fel de peşte vrei.)

2. cum contactezi o editură şi ce le trimiţi. ok, deci ai terminat manuscrisul. ai fost şi pe la un cenaclu sau pur şi simplu te-ai întâlnit cu nişte oameni avizaţi care ţi-au dat o părere ok. eşti mulţumit şi ţi-e clar că proiectul tău merită publicat?

cauţi pe net situri sau bloguri ale editurilor. depinde ce scrii, caută-le pe cele care se potrivesc profilului tău, cele care au colecţii în care creaţia ta s-ar încadra de minune. sau vezi ce concursuri au, înscrie manuscrisul tău acolo. dacă ai poezie (oh, ce drum te-aşteaptă…), vezi editurile specializate, de exemplu Vinea, Brumar, Cartea Românească şi altele. ai o carte de specialitate? de comunicare? de psihologie? vezi editurile care publică lucrări de acest gen. SF, fantasy? la fel. beletristică? aici începe nebunia.

porneşte de la cele mai bine cotate edituri, precum Polirom sau Humanitas, (ca imagine, ca vânzări, ca nume de autori şamd) şi ai în vedere şi:
– distribuţia (interesează-te dacă lumea îţi va găsi cartea în librăriile din toată ţara, vezi şi în ce magazine online găseşti titluri de la respectiva editura)
– dacă se va încerca traducerea manuscrisului tău în străinătate
– evenimentele şi promovarea autorilor editurii

fereşte-te de editurile de care se lipesc scandalurile, cele care au probleme cu plăţile traducătorilor şi autorilor, nu-şi respectă contractele şamd (vezi cazurile de la Tritonic sau doar al meu, de la Cutea Veche şi multe altele, le găseşti pe net).

după ce te plimbi câteva zile pe net, documentându-te, fă-ţi o listă de 4-5, dacă nu chiar 10 edituri la care ai vrea să publici. şi începe să le contactezi (ai datele de contact pe siturile lor – pe tine te interesează departamentul editorial, redactorul şef sau secretarul general de redacţie). contactează-le pe toate, nu încerca pe rând. în cazul în care vor vrea mai mulţi să te publice, vei avea de ales între oferte, cu siguranţă una va fi mai avantajoasă.

bun, şi ce ar trebui să le trimiţi pe mail, în afară de intenţia ta de a publica la ei:
– un synopsis al cărţii tale (de maximum o jumătate de pagină)
– CV-ul tău (care ar fi ok să aibă şi-o poză)
– o bucată din manuscris (primele 10 pagini ar fi de-ajuns, restul la următoarele întâlniri)
– recomandări, dacă ai

în câteva săptămâni (uneori luni), primeşti un răspuns. dacă-i favorabil mergem mai departe.

3. contractul şi alte detalii. din acest moment, trebuie să fii cât se poate de atent şi de precaut. editura îţi va propune un contract, nu te bucura imediat şi nu-l semna pe loc. ia-ţi două-trei zile de meditaţie şi consultă neapărat un avocat (preferabil să fie specializat pe drepturi de autor). nu ai nevoie decât de o consultaţie, cineva care să vadă că totul este în regulă (plăţile, clauzele şamd). găseşti pe net destui.

urmăreşte:

– royalty-ul (procentele din încasări care-ţi vor reveni ţie, se învârt undeva între 4-5 şi 10-15%, în general). ăsta e câştigul tău. unele edituri plătesc la primirea manuscrirului o sumă rezonabilă, iar apoi oferă un royalty mai mic. altele oferă procente mai mari. vezi când îţi primeşti banii, o dată pe an, de două ori pe ani, în ce perioade şamd. n-o să câştigi mare lucru la început, abia de la al doilea-treilea titlu publicat începi să vorbeşti de bani (tot puţini). banii depind de vânzări, evident.

– câte exemplare îţi revin ţie. le poţi negocia, standardul este de 20. dar cu 20, dacă vei vrea să te implici în promovare, să mai dai ici-colo, nu faci mare brânză.

(eu, de exemplu, am avut o ofertă pentru MDMA16, romanul la care lucrez acum, şi am cerut 100 de exemplare, garantând – bine, verbal, şi din exemplul concret cu SONI – că voi vinde 1000 de bucăţi în jumătate de an. cererea mi-a fost acceptată, dar n-am semnat, pentru că nu mă grăbesc deloc. au venit între timp alte oferte mai bune, cu siguranţă vor mai veni. uşor uşor o să te prinzi că odată ce vinzi, ai putere. poţi negocia multe lucruri în favoarea ta.)

– clauzele. vezi când poţi rupe contractul. trebuie să ştii că oricând tu poţi rezilia înţelegerea, dar te va costa. subliniază şi adaugă tu clauze, care dacă nu se respectă, îţi pot da drepturile asupra cărţii tale înapoi. pentru că n-ai de unde să ştii cum şi când te cerţi, oamenii se schimbă în 5 ani (cam ăsta-i standardul pentru care vei ceda drepturile tale editurii). consultă-te cu avocatul.

– obligaţiile editurii. când scot al doilea tiraj, dacă se epuizează primul şi multe altele.

contractul e biblia ta pentru câteva zile. rumegă-l şi reciteşte-l şi de 1000 de ori. după ce semnezi, uită-l într-un sertar, nu vei mai avea nevoie de el decât în cazul unor neînţelegeri.

în afară de asta, vorbeşte de la prima întâlnire cu editorul, de cum vor sta lucrurile. cât şi cât nu te vei implica, ce alte pretenţii ai şamd. dar trebuie să ştii, că ce nu scrie în contract nu se respectă (am publicat la Tritonic în primul rând pentru că vroiau să facă un program de lansări… acolo a rămas). bine, de multe ori nici ce scrie în contract nu se respectă (Adrian Ciubotaru vs. Curtea Veche sau Gelu Diaconu vs. Tritonic, trebuiau deja publicaţi, dar…).

mai bine fi realist, nu optimist. pune răul în faţă şi, până la publicare cel puţin, să ai numărul unui avocat penrtu orice eventualitate.

4. BT-ul şi… (bunul de tipar adică). nu te baza pe faptul că editura se va ocupa foarte serios de manuscrisul tău. implică-te în toate procesele până la publicare (şi după, că doar e titlul tău). ai grijă ca textul să fie corectat bine, înainte să-l trimiţi ocupă-te tu şi câţiva cunoscuţi de asta (pentru că e bine ca cineva care nu a citit manuscrisul să treacă măcar o dată peste el, la rece): virgule, diacritice, spaţii, paragrafe şamd. de multe ori, editurile o dau în bară cu asta.

(nu te lasă pe mână lor, vezi cel mai bun exemplu al meu cu SONI, peste 300 de greşeli în prima ediţie. şi acum, dacă stau să mă gândesc, cred că avea mai puţine greşeli când a ajuns la ei, am câteva exemple clare.)

vei avea un redactor (sau un editor, depinde cine se va implica) coordonator. vezi ce sfaturi îţi dă. învaţă să tai unde e nevoie, dar nu te compromite. e posibil ca tu să ai mai multă dreptate ca ei. cel mai bine, lasă manuscrisul înainte de a-l trimite la editură, pe mâna unui redactor bun, “privat”.
(uite, dă-i o bere, la mine a mers cu Cosmin.)

după cum am zis mai sus, dă-l la câţiva amici să vadă dacă mai sunt greşeli. pentru că redactor nu înseamnă corector! sunt două chestii total diferite. abia atunci manuscrisul poate să ajungă “liniştit” la editură.

dar nu s-a terminat. cere pdf-urile înainte să ajungă în tipografie, poate ai ceva de spus. vrei să-ţi treci blogul sau cine ştie ce alte informaţii pe pagina de autor, vrei o dedicaţie, sau cine ştie? nu-ţi place fontul. vezi aşezarea în pagină. când totul e ok, TU trebuie să dai mai întâi bunul de tipar, apoi ei.

mai pe româneşte îţi zic: fute tu la cap editura, decât să ajungă să-ţi fută ei cartea. aminteşte-ţi că trăim în România şi că asta ne ocupă, după cum vezi şi vede şi Badea, tot timpul.

cartea ta ajunge în tipografie. în câteva zile o vei ţine în mână şi va avea mirosul ăla de hârtie proaspătă. munculiţa ta… fain, nu?

5. ai cartea! ce faci? faci bine. acum observi că nu se vinde. editura nu-ţi mai dă prea multe semne de viaţă. în scurt timp, cartea se prăfuieşte pe un raft ascuns bine prin Cărtureşti sau Diverta. începi să-ţi dai seama cam cum e cu scrisul. posibil să începi să bei sau să fumezi mai mult.

dar se rezolvă şi astea, lecţii de marketing facem altă dată. există cititori, mulţi chiar, care îţi vor schimba viaţa uşor-uşor. trebuie doar să găseşti căi de-a ajunge la ei. o să-ţi dai seama despre ce vorbesc, după unu-doi ani nu mai eşti acelaşi om cu emoţii, care-şi căuta o editură. plus că, între timp, descoperi tot felul şi felul de mizerii. despre premii, despre finanţări şi alte căcaturi.

s-ar putea să-ţi placă să scrii, chiar mult. dar ca să faci asta, trebuie să şi mănânci. aşa că ajungem la următorul punct:

6. You’re fucked, my friend

astea au fost cele câteva idei ale mele pe care cred că trebuie să le ai în vedere. te-am pupat.

a, OBS! pe timp de criză nu prea se publică nimic.

sursa: andreiruse.ro


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.