Irinel Columbeanu, intr-un reality show in genul Ozzy Osbourne

Excentricul om de afaceri, Irinel Columbeanu, este hotarat sa arate romanilor, printr-un reality-show, viata sa cotidiana.

Miliardarul a negociat aprig suma care o sa-i intre in buzunar, dupa ce se va lasa filmat din toate unghiurile si in toate momentele importante sau inedite, pe care acesta le traieste zi de zi.

Dupa modelul celebrei emisiuni de la MTV, unde rocker-ul Ozzy Osbourne si familia sa au permis sa se monteze camere de filmat in toata casa, si Irinel Columbeanu va fi insotit aproape tot timpul de ochiul vigilent al obiectivului. Initial, omul de afaceri batuse oarecum palma cu Prima TV care si-ar fi dorit ca show-ul saptamanal sa se difuzeze in curtea lor.

Suma oferita de televiziunea sus-mentionata era de 3.500 de euro, pe emisiune, iar daca audienta ar fi crescut, Columbeanu ar fi primit 4.000 de euro pe saptamana, asa cum era stabilit sa se difuzeze.

A lasat Prima TV pentru o suma dubla

Cum concurenta e mare si o astfel de emisiune garanteaza un rating deloc de neglijat, un alt post TV a dublat suma propusa de Prima. Irinel Columbeanu nu a mai stat pe ganduri si batut palma cu o alta televiziune care ii ofera 7.000 de euro saptamanal.

Pentru mai multe amanunte l-am contactat chiar pe protagonistul viitorului reality-show care ne-a declarat ca: “Nu sunt in masura sa comentez acest subiect. Insa, peste putin timp veti putea afla toate detaliile despre asta”. Irinel Columbeanu este unul dintre putinii oameni de afaceri dispusi sa dezvaluie amanunte picante din viata sa privata.

Iata ca acum el va deveni unul dintre cei mai transparenti miliardari din Romania.

Averea, 03 apr 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.