BlogInvest.ro


Liviu Dragnea: Voi ramane presedintele PSD


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va rămâne la conducerea formaţiunii social-democrate ca urmare a rezultatelor înregistrate la alegerile locale de duminică, scrie agerpres.

“Da, am reflectat, rămân preşedintele PSD. După această zi în care, în opinia mea şi nu numai a mea, românii, cei care ne-au susţinut, se pare că au susţinut programul nostru, se pare că au susţinut obiectivele asumate la congresul nostru din octombrie, se pare că stilul nostru nou de a face politică, să evităm disputele, să evităm războiul de dragul războiului şi să avem o atitudine pozitivă şi de construcţie, se pare că asta a contat.

De asemenea, faptul că avem peste 20.000 de candidaţi noi şi am deschis toate organizaţiile către societatea civilă, către societate în general şi către comunităţi arată că oamenii au înţeles şi că ne sprijină. Nu avem toate datele, dar se pare că suntem singurul partid care a înţeles în ce direcţie merge societatea, viteza cu care se schimbă această societate.

Suntem pe drumul bun. Nu este final, este o primă etapă, vom avea o a doua etapă după alegerile parlamentare, când vom avea un procent mai mare de candidaţi noi, iar ultima etapă va fi în 2017, când vom pregăti noul leadership al partidului după ce să sperăm că PSD va forma guvernul”, a afirmat Dragnea, duminică, la sediul PSD.

El consideră că a fost o campanie electorală puţin diferită faţă de ce a fost până acum, din cauza legislaţiei. Întrebat dacă PSD vrea să preia guvernarea acum, Dragnea a spus că acest lucru nu este posibil.

“Eu sunt un om responsabil. Toate deciziile pe care le-am luat astă vară, de când am fost ales preşedinte interimar, dovedesc că astăzi au fost decizii bune, nu greşite. Au fost colegi care la un moment dat au avut o atitudine mai războinică, pe mine mă interesează în primul rând stabilitatea acestei ţări. Am văzut, de exemplu, un lucrător la o bancă care îşi dădea cu părerea că dacă PSD câştigă alegerile, România intră în instabilitate.

Îi spun că bate câmpii, asta este expresia, şi o să sesizăm şi conducerea acestei multinaţionale. Nu vrem să preluăm guvernarea acum, pentru că nu putem. Orice moţiune de cenzură care ar putea trece ne aduce în faţa preşedintelui Iohannis, care sigur nu va pune un premier de la PSD, care sigur va face o propunere pe care noi nu o vom putea accepta şi putem ajunge să intrăm în câteva zile în instabilitate cu consecinţe economice pe care nu le doreşte nimeni”, a arătat preşedintele PSD.

Dragnea a precizat că după alegerile parlamentare cetăţenii vor hotărî cine va forma Guvernul.

“După alegerile din toamnă, cetăţenii vor hotărî. Nici Iohannis, nici Laurenţiu Ştefan (consilier prezidenţial – n.r.). Garanţia va fi legitimitatea dată de vot. Indiferent cine este la Cotroceni, nu îşi va putea permite vreodată să nu respecte votul cetăţenilor”, a menţionat el.

Liviu Dragnea a mai arătat că în toate sectoarele din Bucureşti candidaţii PSD stau bine, cu excepţia unuia, unde diferenţa dintre candidatul PSD şi contracandidatul său este foarte mică. Potrivit liderului PSD, social-democraţii ar câştiga Sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!