BlogInvest.ro


McDonald’s si KFC fac angajari. Ce salariu poti castiga fara experienta sau studii superioare


Două dintre cele mai mari lanţuri de restaurante fast-food din România, McDonald’s şi KFC, recrutează activ în această perioadă, inclusiv persoane fără studii superioare. Reprezentanţii McDonald’s caută candidaţi care să ocupe poziţiile vacante din restaurante. Posturile de tip entry-level sunt disponibile cu program de lucru part time şi full time. Acestea vizează studenţii, candidaţii fără studii superioare sau cei necalificaţi.

Cât câştigă un angajat al McDonald’s

Potrivit anunţului de angajare publicat de McDonald’s pe unul dintre portalurile specializate în recrutare, salariile pe care le pot câştiga viitorii angajaţi aflaţi pe poziţii de tip crew sau hostess ajung la 1.650 de lei brut, în această sumă fiind inclusă valoarea tichetelor de masă. Pentru posturile de manager trainee salariile ajung la 3.200 de lei brut cu tichete de masă.

“An de an angajăm peste 1.000 de persoane în restaurantele noastre. Ceea ce înseamnă că zilnic au loc zeci de interviuri de angajare în companie”, a declarat recent Daniel Boaje, Manager General McDonald’s România.

Pentru 50 de posturi disponibile în cadrul McDonald’s pe un portal de recrutare au aplicat 2.775 de persoane.

Cât câştigă un bucătar la KFC

KFC România caută candidaţi care să ocupe poziţii vacante de casier, bucătar şi manager trainee. Posturile de casier şi bucătar, cu program part time sau full time, sunt disponibile în Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş.

“Dacă îţi place să ai de-a face în fiecare zi cu ceva nou, să găseşti un motiv de optimism în fiecare experienţă, să fii activ şi să nu te plictiseşti – acum ştii că la KFC îţi poţi găsi povestea de success, chiar dacă nu ai experienţă”, se menţionează într-un anunţ de angajare al KFC publicat pe un portal specializat în recrutare.

Pentru 50 de posturi disponibile în cadrul acestui lanț de restaurante fast-food au aplicat până acum 2.154 de persoane. Potrivit reprezentanților KFC, pachetul salarial oferit membrilor echipei pornește de la 1.700 de lei brut, sumă care include valoarea tichetelor de masă și bonusuri de performanță.

KFC dispune și de 6 posturi vacante de manager de tură la Piatra Neamț. În acest caz, candidatul ideal trebuie să aibă cunoștințe medii de operare a calculatorului, experiență în redactarea de rapoarte și documente și de coordonare a unei echipe. Cunoașterea limbii engleze este obligatorie. Studiile superioare reprezintă un avantaj la angajare. Salariul unui manager de tură la KFC pornește de la 3.250 de lei brut, în sumă fiind inclusă valoarea tichetelor de masă și bonusurile de performanță.

Salariul mediu brut a ajuns în 2016 în România la 2.681 de lei.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!