BlogInvest.ro


<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

S-a schimbat radical procedura de vânzare a terenurilor agricole


teren_agricol_18476100Preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin înadministrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, a anunțat Administraţia prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect, a adoptat în 18 februarie legea, admiţând în parte obiecţiile preşedintelui din cererea de reexaminare a acestui proiect. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus, în plen, că este o lege foarte bună şi că a profitat de cererea de reexaminare a preşedintelui pentru a simplifica şi mai mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan.

“Cu alte cuvinte, cetăţeanul care doreşte să vândă nu trebuie să facă decât un singur drum la primărie unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă, primăria îi va transmite acasă, pe cale poştală, avizul pentru vânzare sau dacă sunt alte probleme. Sub aspectul vânzătorului, procesul se simplifică şi prin faptul că nu se plăteşte niciun fel de taxă, totul revine în sarcina primăriilor”, a precizat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a spus că se extinde dreptul de preemţiune şi se dă posibilitatea celor care sunt coproprietari şi celor care sunt arendaşi, dar şi statului să intervină. “Statul a fost introdus în această lege ca drept de preemţiuni pentru a interveni atunci când situaţia o va cere sau când situaţia va degenera într-un fel sau altul”, a spus Constantin.

Cum se vor vinde terenurile

Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.

Vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Cererea este însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol întocmită conform modelului stabilit prin normele metodologice la prezenta lege, respectiv de documentele doveditoare prevăzute în normele metodologice la prezenta lege.

În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria are obligaţia să afişeze timp de 30 de zile oferta de vânzare la sediul său sau pe pagina de internet.

Primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare în termen de 3 zile.

Titularul dreptului de preempţiune trebuie ca în termenul de 30 de zile să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare, să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată.

În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de rang diferit îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege preemptorul, potenţial cumpărător, şi va comunica numele acestuia primăriei.

În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele acestuia primăriei.

Dacă un preemptor de rang inferior oferă un preţ superior celui din oferta de vânzare sau celui oferit de ceilalţi preemptori de rang superior lui care acceptă oferta, vânzătorul poate relua procedura, cu înregistrarea ofertei de vânzare cu acest preţ, cu preemptorii de rang superior. Procedura se va desfăşura o singură dată, în termen de 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile. La expirarea celor 10 zile, vânzătorul va comunica primăriei numele preemtorului.

Dacă niciunul dintre titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, vânzarea terenului este liberă, urmând ca vânzătorul să înştiinţeze în scris primăria despre aceasta. Vânzarea liberă a terenului la un preţ mai mic decât cel cerut în oferta de vânzare ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în aceasta atrage nulitatea absolută.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!