Se iubesc in asternut, se bat in alegeri

Presedintele Partidului Socialist francez se lupta cu iubita pentru candidatura la prezidentiale, in timp ce dreapta din Cehia se dezbina din cauza aventurilor amoroase.

Creditata de sondaje cu cele mai mari sanse de a-l infringe pe actualul ministru de Interne, Nicolas Sarkozy, Segolene Royal il infrunta pe iubitul sau, Fran?ois Hollande, liderul partidului, pentru obtinerea candidaturii socialiste.

Casnicie socialista

Cei doi sint protagonistii unei relatii amoroase cu o istorie de aproape 30 de ani, inceputa in timp ce Hollande si Royal erau studenti, si au impreuna a patru copii.

Segolene Royal a caracterizat casatoria drept “o institutie burgheza”, dar, intr-un interviu recent, a mentionat ca intentioneaza sa se casatoreasca cu Hollande in cursul acestei veri, in cadrul unei ceremonii private, in Tahiti. Popularitatea imensa de care se bucura frantuzoaica pune in umbra contradictiile dintre viata sa personala si cea publica.

Nascuta in exoticul Senegal si clasata pe locul 6 in topul mondial al celor mai sexy femei, alcatuit de revista FHM, Royal produce, prin aparitiile sale mediatice, entuziasm, dar si permanente indoieli asupra capacitatilor sale politice.

Babby-sitter prezidentiabil

Segolene se confrunta cu o opozitie dura din partea asa-numitilor “elefanti” din Partidul Socialist, din cauza inconsistentei politicii sale. Liderii socialisti au demarat deja campania “orice in afara de Segolene”, prin care incearca sa o convinga pe contracandidata lor ca “o candidatura nu este un concurs de frumusete”.

“Cine va avea grija de copii?”, se intreaba retoric socialistul Laurent Fabius, atacind cuplul prezidentiabil. “Dezbaterea asupra candidaturilor trebuie sa aiba loc sub semnul respectului persoanelor, fara denigrari si fara descalificari”, a ripostat Fran?ois Hollande la o intrunire socialista, pe 22 august.

Sa-ti traiasca frantuzoaica!

Situatia presedintelui Hollande, numit de unii critici si Fran?ois… Royal, de amant si contracandidat, este destul de ingrata. El nu a ezitat totusi sa critice masurile dure pe care partenera sa le-a propus pentru stoparea infractionalitatii.

Cotidianul, 24 aug 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.