Studiu Initiative Romania: Publicitatea va creste net cu 34% in 2007

Online-ul avanseaza cel mai repede

Publicitatea online va cunoaste una dintre cele mai spectaculoase cresteri pe piata romaneasca in cursul acestui an, desi acest segment ramane afectat de asa-numitul “advertising gap” – desincronizarea dintre consumul online si bugetele cheltuite pe acest mediu, dupa cum reiese din editia pe 2007 a Media Fact Book, realizata de Initiative Romania.

Potrivit studiului, piata de publicitate va creste net cu 34% in 2007, comparativ cu anul precedent, mai precis de la 363 milioane euro la 485 milioane euro.

In ceea ce priveste publicitatea online, Initiative se asteapta ca aceasta sa creasca cu peste 60%, de la 5,4 milioane euro in 2006 la peste 8,5 milioane euro anul acesta. Televiziunea, desi in continua scadere de audienta, va continua sa domine absolut piata publicitatii din Romania si anul acesta.

Televiziunea, desi in continua scadere de audienta, va continua sa domine absolut pieata publicitatii din Romania si anul acesta.

Documentul Initiative prezinta volume nete de vanzari, dar se raporteaza, in ansamblu, la cifrele brute ale fiecarui mediu in parte (rate card). Potrivit studiului, valoarea totala a pietei de publicitate, dupa rate card, s-a ridicat in 2006 la 4,156 milioane euro, cu 37% mai mare decat in anul precedent.

Asemenea cifre sunt, dupa cum afirma documentul, departe de a reflecta realitatea, mai ales in cazul televiziunii, dar sunt utile in stabilirea unor tendinte globale.

Placinta publicitatii, dupa rate card, 2006

• TV – 89,4%
• Print – 7,6%
• Radio – 1,9%
• Outdoor – 0,9%
• Internet – 0,1%
• Cinema – 0,02%
Sursa: AlfaCon, TNS-AGB, Initiative
In ansamblu, toate media, de la televiziune la Internet, cinema si outdoor anunta cresteri considerabile pentru anul in curs, din punct de vedere al publicitatii.

Potrivit lui Doru Panaitescu, unul dintre autorii documentului citat, “televiziunea dicteaza in continuare. Daca in presa scrisa este o crestere mai lenta, nu inseamna ca vor creste mai rapid celelalte medii. Cresc acele medii care atrag advertiserii. Internetul se afla inca pe acel ‘advertising gap’, nu are felia pe care o merita dupa audienta. Dar si aceasta prapastie incepe sa se estompeze, desi mai dureaza”.

TV-ul ramane rege

Initiative Romania apreciaza ca, anul acesta, cheltuielile pe publicitate TV vor creste cu circa 45% fata de 2006, in pofida faptului ca se estimeaza o scadere de 10% a audientelor si de 6% a GRP-urilor (gross rating point) vandute.

Potrivit studiului, cresterea cheltuielilor se va datora, in 2007, faptului ca spatiile publicitare vor fi cu 4% mai ocupate, in timp ce CPP-ul (cost per point) este asteptat sa creasca cu 45%.

Cele mai mari felii ale bugetelor publicitarilor vor fi investite in a doua jumatate a anului, cand principalele posturi, in special Pro TV si Antena 1, si-au programat pachete “interesante”, de la retele locale la Indoor/Internet/Cinema/Presa/Radio, pentru a evita sold out-ul.

Documentul noteaza ca “Romania este inca – dupa cum era de asteptat in actuala faza de dezvoltare economica – o piata dominata de TV”, segment care se estimeaza ca a atras, in termeni de rate card, circa 89,4% din totalul publicitatii, iar in termeni de cheltuieli nete – circa 62%.

O crestere substantiala, de circa 26% a vanzarilor nete, este de asteptat si pentru piata radio, care, in 2006, a inregistrat o crestere neta a vanzarilor de publicitate de 35%, suficient cat sa se mentina la felia sa de 6% din totalul vanzarilor.

In ceea ce priveste presa scrisa, Initiative apreciaza la 8% cresterea cheltuielilor in cursul acestui an, crestere explicate prin faptul ca publicatiile se adapteaza la schimbarile de pe piata printr-un proces continuu de consolidare, sub umbrela unor grupuri internationale, precum si prin fragmentarea audientelor.

Studiul arata ca volumul net de publicitate va creste anul acesta la circa 77 milioane de euro, de la 71,3 milioane in 2006.

Documentul apreciaza ca 2007 va fi martorul unei cresteri a concurentei intre ziarele “top quality” (Cotidianul, Gandul, Ziua, Romania libera), ce se va suprapune cu transformarea unor publicatii in “tabloide intelectuale” (Jurnalul National, Evenimentul Zilei, Adevarul).

Iar Initiative noteaza ca tot mai multe publicatii inteleg sa se dezvolte in zona digitala (editii online, bloguri etc.), fiind de asteptat ca agentiile de media si clientii sa fie ademeniti in aceasta zona de catre noul birou de Internet al BRAT.

Potrivit lui Doru Panaitescu, “pe termen mediu si lung, la nivel european televiziunea si printul scad. Dar daca televiziunile scad in audienta, prin fragmentare piata creste.

Fragmentarea face ca si de acum incolo sa exista cresteri, iar agentiile media vor trebui sa se adapteze si la noile media – Internet, digital TV, sms, mobile marketing, alte media de care nici nu am auzit pana acum”.

Internet-ul: audiente selecte, publicitate in curs de dezvoltare

Penetrarea Internetului in Romania

• 36% din populatia urbana foloseste Internetul, 24% cel putin o data pe zi
• 58% dintre utilizatorii din zone urbane folosesc internetul acasa; 23% din locuri publice; 25% la birou
• Utilizatorii din zone urbane petrec online, in medie, circa 13,8 ore pe saptamana
• 12 dintre primele 20 cele mai vizitate site-uri sunt site-uri de stiri
Sursa: Media Fact Book 2007, Initiative
Cand vine vorba despre Internet, piata romaneasca si-a confirmat, in 2006, puterea si potentialul, apreciaza studiul Initiative. Potrivit acestuia, publicitatea online se va ridica, in 2007, la circa 8,7 milioane de euro, comparativ cu 5,4 milioane in 2006 si 2,4 milioane in 2005.

Internetul este preferabil in special pentru audientele “selecte” – oameni relativ tineri, in pas cu tendintele, cu o inclinare naturala spre experiment.

Piata romaneasca, in viziunea studiului citat, a fost marcata printr-o consolidare rapida a accesului la Internet, printr-o crestere de 135% a numarului de conexiuni, fata de 2005, cresterea numarului de conexiuni broadband (circa 55% din total, la sfarsitul anului trecut).

In 2007, este de asteptat sa creasca interactivitatea cu publicul consumator, sa se extinda rapid publicitatea contextuala, sa se consolideze instrumentele de monitorizare a traficului si a audientelor (prin BRAT si IAB Romania) si sa sporeasca atat numarul de publisheri, cat si de vanzatori de publicitate.

La acestea se adauga si intrarea pe piata a Google, care se apreciaza ca va duce la cresterea bugetelor de publicitate dedicate zonei online si la o crestere a concurentei intre vanzatori, al caror numar este in continua crestere.

Daca, la ora actuala, exista opt regii de vanzari pentru publicitate online, Doru Panaitescu apreciaza ca numarul acestora va sari de zece pana la sfarsitul anului. Potrivit lui Panaitescu, aceasta va face ca “presiunea la client sa creasca, la fel si puterea agentiilor. Dar nu se va pune problema preturilor, ci a nevoii unor instrumente de prevenire a dublicarii audientelor”.

Initiative nu prevede, pentru anul in curs, schimbari majore in clasamentul principalilor clienti de publicitate in zona online, fata de 2006 – clasament ce va fi dominat in continuare de sectoarele telecom, auto, banking, comunicatii/electronice/IT, bunuri de larg consum, turism, vanzari online etc.

Comenteaza: cat de veridice vi se par cifrele Initiative Media?

HotNews.ro, Costin Ionescu, 16 iul 2007


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.