BlogInvest.ro


Cele mai ieftine locuințe noi din București


iasi_14217200Peste 5.000 de locuinţe finalizate în Bucureşti şi ţară, în mai mult de 200 de ansambluri rezidenţiale, sunt disponibile la târgul imobiliar naţional – tIMOn, cu preţuri pornind de la 21.500 de euro şi ajungând la un maxim de 1,5 milioane de euro.

tIMOn va avea loc în perioada 24-27 aprilie în Piaţa Constituţiei şi va aduce un număr de 1.500 de oferte exclusive, anunţă organizatorii.

La preţul minim, de 21.500 euro este disponibilă la vânzare o garsonieră în sectorul 4, în timp ce cele mai ieftine apartamente de 2 camere vor fi vândute la preţuri începând de la 26.500 euro (sectorul 4 Bucureşti), iar cele de trei camere au preţuri de la 34.500 euro.

Un segment important din oferta imobiliară prezentă la târg este reprezentată de vile, cel mai mic preţ pentru o astfel de locuinţă fiind de 50.000 euro, într-un ansamblu în Corbeanca. La polul opus, cel mai mare preţ la târg este de 1,5 milioane euro, pentru o vilă în zona Domenii din Bucureşti, conform zf.ro.

Pe lângă locuinţele tradiţionale şi în acest an la târg va fi disponibilă la vânzare casa de vacanţă pe roţi, cu living, dormitor, baie şi bucătărie, la preţuri începând de la 9.000 euro. La expoziţie vor participa peste 100 de companii imobiliare dezvoltatori, agentii, brokeri, companii de consultanta, precum şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). tIMOn).

Proprietarii de locuinţe continuă să se bazeze pe discounturi pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători, cei mai mulţi dintre aceştia oferind locurile de parcare, boxe sau bucătării utilate, incluse în preţul de vânzare. Astfel, cumpărătorii pot face economii de până la 15.000 de euro doar din aceste facilităţi.

Discounturile ajung până la câteva mii de euro sau la 20% din valoarea iniţială, iar dezvoltatorii oferă vouchere cadou sau vacanţe pentru doua persoane la Praga, Istanbul sau Viena.

Tot la tIMOn va fi prezentat un produs realizat de Coldwell Banker Affiliates of Romania – Upgrade imobiliar, “Schimbă locuinţa ta veche cu una nouă”, care încurajează achiziţia unei proprietăţi noi achitând contravaloarea acesteia (integral sau parţial) cu preţul obţinut pe apartamentul vechi aflat în proprietate.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!