BlogInvest.ro


<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

Warren Buffet s-a lansat pe Twitter


Cel mai admirat investitor din Statele Unite, Warren Buffett, a făcut senzaţie pe reţelele sociale lansându-se, joi, pe Twitter, unde a reuşit să atragă peste 100.000 de abonaţi în doar câteva ore, relatează AFP şi Reuters.

‘Warren is in the house’ /’Warren e aici’/, a anunţat ‘Oracolul din Omaha’, în vârstă de 82 de ani, care a adoptat pe Twitter numele @WarrenBuffett.

‘Nu muşcă?’ – a întrebat în glumă Buffett despre tableta pe care şi-a compus primul mesaj, într-o sesiune on-line de întrebări şi răspunsuri organizată de revista de afaceri Fortune.

Miliardarul care se poziţionează pe locul 4 pe plan mondial în clasamentul Forbes este cunoscut pentru rezervele sale faţă de noile tehnologii.

‘Familia mea nu mai poate să spună că am rămas ancorat în secolul XIX!’ – a continuat Buffett, pentru a conchide pe acelaşi ton glumeţ: ‘Aşadar, poţi învăţa şi un cimpanzeu bătrân să se strâmbe’.

Fără glumă însă, dacă abonaţii săi ar fi fost dolari, succesul lui Buffett pe Twitter ar fi fost mai mare decât una din cele mai profitabile investiţii pe care le-a făcut vreodată, acţiunile cumpărate la Goldman Sachs Group Inc în 2008, de pe urma cărora a obţinut dividende calculate la 900 de dolari pe minut, potrivit Reuters. Pe Twitter, Warren Buffett a strâns 1000 de abonaţi pe minut.

Share this article


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.




Alte articole asemanatoare:

Norton Safe Web Certificat Web ziare ziare Stiri ziare.org Revista Presei
like la pagina pentru a continua!