Commerzbank şi-a extins pierderile în şedinţa de marţi după ce un raport media arată că a doua cea mai mare bancă germane plănuieşte să taie 9.000 de locuri de muncă şi să suspende plata dividendelor, ca parte a planului de reorganizare conceput de nou CEO Martin Zielke.
Acţiunile băncii au scăzut cu 3,1%, la 5.86 euro în Frankfurt, după ce luni au scăzut cu 4,4%. Măsurile vehiculate în raport ar urma să fie impuse până în 2020 şi ar costa un milliard de euro.
Zielke, în vârstă de 53 de ani, a fost pus sub presiune să oprească pierderile care au forţat banca să îşi restrângă ţinta de profit pe tot anul. Banca a fost afectată puternic de dobânzile negative şi de pieţele volatile.
Al doilea cel mai mare creditor german a concediat deja 5.200 de persoane în cadrul unui program anunţat de fostul CEO Martin Blessing, menit să reducă costurile şi să demareze din nou plata dividendelor.
“Într-un peisaj cu rate negative, trebuie să faci ceva. Însă nu se pot face multe lucruri, reducerea de costuri este o alegere evidentă”, a spus Andreas Plaesier, analist la Warburg Research.