Indici Bursieri: daca aceasta este o miscare de epuizare, unde s-ar putea finaliza?

Săptămâna aceasta ar putea aduce un nou maxim istoric pentru indicii americani, iar finalul lunii Septembrie ar putea finaliza campania bull începută în 2009.

Dow Jones Industrial Average (#DJI30)

Graficul #DJI ne indică un val 5 subdivizat în desfășurare. Desigur, trebuie să fim conștienți că am putea avea o străpungere falsă (spike), dar momentan ne concentrăm pe o posibilă mișcare de epuizare – o structură finală de 5 valuri începută la finalul lunii Iunie.

Corecția recentă a fost una minoră de grad 2 și 1/4 (25%), lasând un spațiu bullish față de maximul anterior. A fost cauzată de expirarea celor 180 de zile de la minim cu maxim intermediar la 90 de zile și 2700 puncte.

Acest large reversal day împotriva contra trendului ar trebui să găsească o continuare, altfel ar putea indica o problemă cu trendul și un spike în sus ar fi necesar pentru a finaliza structura și trendul de 180 de zile.

Continuând ideea din introducere, dacă nu acum, atunci finalul lunii Septembrie (mai probabil) ar fi momentul ideal pentru un top. La expirarea celor 90 de zile de la minimul acestui ultim leg up, din perspectiva timpului.

Din perspectiva prețului, fie extindem range-ul, fie aplicăm incrementul de 900 de puncte, validat de mișcarea de 90 de zile:

  • 18.850 reprezintă extensia 125% a trendului de 90 de zile (marcat cu săgeți pe grafic) și 180 de puncte din minimul actual (4).
  • 19.000 reprezintă extensia 133% și 3600 de puncte de la minim, dar și extensia 125% (normală) a trendului actual.

Acestea sunt țintele normale de preț, dar în condițiile unei mișcări rapide de 90 de zile de epuizare a campaniei (exhaustion rally), ar putea atinge 19.500 (extensia 150%) – 19700 (2700 de puncte din minim).

#DAX30 & #CAC40 – Cele două pattern-uri sunt aproape identice

Suntem într-o zonă cheie de rezistență din perspectiva prețului și a timpului. Rezistența 1/2 (50%) a trendului descendent și 180 de zile de la minimul din 11 Februarie.

Indicele german Dax arată un squaring in time and price, ce ar putea fi finalizat cu o străpungere falsă (false breakout pattern). Un maxim marginal la 1/2, la expirarea timpului, ar reprezenta un semnal puternic de continuare a trendului descendent.

O mai probabilă continuare ascendentă este indicată de o străpungere (testarea extensiei 125% la 10.900 in cazul Dax) și o reacție normală (corecție minoră de grad 1 de 2-4 zile ce lasă un spațiu bullish față de topul actual).

Declinarea responsabilității: Acest articol este strict cu caracter informativ și nu reprezintă o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets. Admiral Markets nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existand posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vanzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat.

Avertisment Risc: Tranzacționarea CFD/Forex in marjă implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rog că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul Dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu alimentați decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: