10 modificări în regimul fiscal al microîntreprinderilor începând cu anul 2023

Forma de impozitare pe venitul microîntreprinderilor va avea câteva modificări începând cu anul 2023, astfel:

1.Limitarea aplicării acestui regim de impozitare pentru persoanele juridice care obţin venituri din consultanţă şi management în cazul cărora veniturile de acest tip nu pot depăşi 20% din totalul veniturilor obţinute.

Această condiţie, în această formă a mai existat în Codul fiscal în trecut. Vor fi necesare clarificări din partea Fiscului vizând criteriile de încadrare în această categorie – dacă se va face pe baza codului CAEN sau în alt mod. În prezent, Codul Fiscal prevede că încadrarea veniturilor din consultanţă şi management se face pe baza analizei contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor, precizare pe care o regăsim însă la capitolul impozite pe nerezidenţi.

2.Reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro. Această măsură era previzibilă având în vedere obiectivele asumate prin PNRR.

3.Limitarea deţinerii de către acelaşi acţionar/asociat, a cel mult trei persoane juridice eligibile să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, cu alte cuvinte instituirea unei condiţii de deţinere de titluri de participare de către acelaşi acţionar/asociat la cel mult trei microîntreprinderi, în cazul acţionarilor asociaţilor care deţin mai mult de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot.

4.Instituirea condiţiei ca microîntreprinderea să aibă cel puţin un salariat, astfel că va rămâne o singură cota de 1%.

În urma acestei modificări marea majoritate a microîntreprinderilor mici vor avea taxe mult mai mari de plată comparativ cu situaţia actuală.

De exemplu, în prezent, dacă o microintreprindere nu realizează venit într-un anumit trimestru, nu va plati impozit pe micro. Dar dacă va avea un salariat obligatoriu, va datora impozit şi contribuţii pentru respectivul contract de muncă.

La nivelul actual a taxelor, pentru un salariat cu salariul minim de 2.550 lei si fără persoane în întreţinere, angajatorul datorează lunar la buget 1.083 lei.

5. Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult şi/sau cheltuieli pentru Fondul Naţiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF şi alte organizaţii internaţionale au obligaţia depunerii unei declaraţii informative privind beneficiarii bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor până la 25 ianuarie inclusiv a anului următor. Întrucât pentru perioada 2021-2025, potrivit prevederilor OUG nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menţinerii/creşterii capitalurilor proprii, precum şi pentru completarea unor acte normative, termenul de depunere a declaraţiei pentru trimestrul IV este până la 25 iunie a anului următor celui de calcul, iar în formular se înscrie suma dedusă, corelarea termenului de depunere a acestei declaraţii informative cu cel de depunere a declaraţiei de impunere.

6. S-a stabilit ordinea în care se scad din impozit sponsorizările şi cheltuielile cu aparatele de marcat electronice fiscale.

Astfel, microîntreprinderile care efectuează sponsorizări şi pun în funcţiune aparate de marcat electronice fiscale scad aceste sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în următoarea ordine:

a) sumele aferente sponsorizărilor precum şi sumele reportate, după caz;

b) costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale şi sumele reportate, după caz.

Această ordine va permite şi stabilirea valorii impozitului asupra căruia se vor aplica reducerile de impozit prevăzute de OUG nr.153/2020.

7. Eliminarea din sfera de aplicare a impozitului pe micro a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi in următoarele domenii: bancar, asigurări şi reasigurări, pieţa de capital, inclusiv activităţi de intermediere în aceste domenii, jocuri de noroc, precum şi a persoanelor juridice române care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.

8. Se elimină posibilitatea de opţiune pentru aplicarea impozitului pe profit în situaţia în care erau îndeplinite condiţiile legate de valoarea capitalului social şi a numărului de salariaţi .

9. În stabilirea numărului de salariaţi, ca element de noutate, în cazul în care contractul de muncă este suspendat, condiţia referitoare la deţinerea unui salariat se consideră îndeplinită dacă, perioada de suspendare este mai mică de 30 zile şi situaţia este înregistrată pentru prima dată în anul fiscal respectiv.

În prezent, până la intrarea in vigoare a modificărilor în calculul numărului de salariaţi se iau în calcul si contractele suspendate potrivit legii.

10. În ce priveşte regulile de iesire din sistemul microîntreprinderilor, avem câteva modificări, astfel:

  • dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri superioare plafonului de  500.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi/sau management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre aceste limite, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice sistemul micro.
  • în cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplineşte condiţia referitoare la salariat, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită această condiţie.
  • microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfăşoare activităţi dintre cele exceptate datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv.

(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: