Biofarm, vanzari in crestere cu 1,8% si profit cu 8,4% mai mare anul trecut

Producătorul farmaceutic Biofarm (BIO) a raportat vânzări de 125 milioane lei (27,7 milioane euro) anul trecut, cu 1,8% mai mari față 2015, și un profit de 29,5 milioane lei (6,5 milioane euro), în creștere cu 8,4%, potrivit raportului companiei, controlată de SIF Muntenia.

În 2015, Biofarm a avut vânzări de 149,7 milioane lei și un profit de 28 milioane lei. Producătorul are un portofoliu de peste 200 de produse și 380 de angajați. Compania este cotată la Bursa de Valori București.

În prezent, Biofarm produce în fabrica din zona Timpuri Noi, unitate aflată pe un teren care face obiectul unui litigiu. Aproape 60% din vânzările Biofarm este generată de medicamentele fără prescripție medicală, 26% de suplimentele alimentare și 15% de medicamentele cu rețetă.

Producătorul are în construcție o nouă fabrică de medicamente în zona Gara Cățelu din Capitală, spre Autostrada Soarelui.

Noua unitate de producție va avea o suprafață de 3.800 metri pătrați, din care depozitele ocupă 2.500 de metri pătrați. Investiția în acest proiect este de maximum 13-14 milioane euro. Terenul pe care se construiește se află în proprietatea producătorului.

Principalii acționari ai producătorului sunt SIF Muntenia (50,98%), SIF Banat Crișana (22%) și SIF Moldova (13,6%).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: