BitDefender a lansat versiunea test pentru Windows Vista

BitDefender, divizia de securitate informatica a Softwin a lansat versiunea de testare a unui nou produs, special realizat pentru noul sistem de operare al Microsoft, Windows Vista. Versiunile comerciale ale produselor pentru Windows Vista vor fi disponibile incepand din ianuarie 2007, cand va ajunge in magazine noul sistem de operare, informeaza un comunicat al companiei.

Deocamdata, pe site-ul BitDefender se poate descarca si testa noul BitDefender Internet Security versiunea 10, realizat special pentru Vista.

Produsul acopera intreaga gama de amenintari informatice: antivirus, anti-spam, firewall, protectie contra codurilor ascunse (malware, spyware si altele), precum si control parental.

Pentru moment, la Vista au acces numai companiile, insa aproximativ 85% din administratorii IT ai companiilor au declarat ca prefera sa astepte cel putin sase luni pana se va vedea impactul utilizarii noii platforme Microsoft.

Toti clientii BitDefender vor putea trece gratuit la versiunea pentru Windows Vista de indata ce se lanseaza versiunile comerciale ale produselor.

HotNews.ro, R.S., 08 dec 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.