Detinerile bursiere ale Prodplast trag in jos profitul net la 9 luni al companiei

Prodplast București a realizat un profit operațional EBITDA de 5,94 milioane lei, dublu în primele 3 trimestre ale anului, față de perioada similară a anului trecut. Profitul net s-a prăbușit însă de aproape 3 ori, sub 1 milion de lei, în condițiile unor pierderi financiare rezultate din ajustarea deținerilor de instrumente financiare ale companiei.

Prodplast București (PPL) a realizat în primele 9 luni o cifră de afaceri de 48,01 milioane lei, în creștere cu 28,09% față de perioada similară a anului trecut. Aceasta a permis companiei să obțină un profit operațional EBITDA de 5,94 milioane lei, cu 124,15% mai mare decât cel anterior, de 2,65 milioane lei.

Conducerea companiei spune că această performanță este datorată „măsurilor organizatorice implementate, a creșterii vânzărilor în special datorită piețelor de export, optimizarea mixului de produse oferite și a noilor contracte de achiziție de materie primă.”

Ca și în primul semestru, când scăderile bursere de la începutul anului s-au răsfrânt puternic negativ asupra rezultatelor companiei, actuala performanță din activitatea de bază a fost anulată în mare parte de prinderea negativă în contabilitate a deținerilor de instrumente financiare ale companiei. Pierderea pe acest segment a determinat o prăbușire a profitului net de 69,90%, la aproximativ 972.000 de lei, față de cele 2,62 milioane lei obținute în primele 3 trimestre ale anului trecut.

Activele totale ale Prodplast – companie care este în curs de relocare la Buftea, unde a cumpărat recent un teren și facilități industriale – erau la data de 30 septembrie de 70,99 milioane lei, cu 8,23% mai mari decât cele de 65,59 milioane lei de la 1 ianuarie.

Prodplast este listată la Bursa de Valori București unde se tranzacționează sporadic, pe volume foarte mici. La ultimul preț de 2,50 lei/acțiune consemnat la închiderea sesiunii bursiere de ieri, societatea are o capitalizare de piață de 42,68 milioane lei (9,45 milioane euro).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: