Un nou proiect de investiții, în valoare de peste 9 milioane de euro, urmează să fie implementat în cadrul companiei ELECTROPLAST (ELP), unul dintre cei mai mari producători de cabluri electrice din cupru și aluminiu de joasă tensiune.
Proiectul presupune retehnologizarea aproape completă a fabricii, împreună cu o serie de investiții pentru creșterea suprafeței halelor. Ca urmare a acestui proiect, capacitatea de producție a ELECTROPLAST este estimată să se tripleze.
Totodată, în luna iunie, ELECTROPLAST va finaliza proiectul anterior de investiții, început în 2022, prin care va fi introdus în fluxul de fabricație un echipament cu impact major în creșterea capacității de producție (linie de ecranare-armare). Valoarea totală a proiectului aprobat în anul 2022 este de peste 2,9 mil. EUR.
În paralel cu procesul de retehnologizare, ELP a finalizat investiția în zona de digitalizare prin implementarea unei soluții de tip Industry 4.0. prin care se urmărește monitorizarea în timp real a parametrilor de funcționare pentru două treimi din echipamentele de producție.