Fondul Proprietatea cere dividende mai mari si la Nuclearelectrica, cu gandul la distributia de 540 de milioane de lei din vara

Fondul Proprietatea (FP) a cerut majorarea cu 40% a dividendelor distribuite de Nuclearelectrica (SNN) din profitul raportat de companie anul trecut, până la un total de 138,8 milioane de lei (0,458 lei/acţiune).

Fondul deţine 9% din capitalul Nuclear­elec­trica şi ar avea de încasat 12,5 milioane de lei sub formă de dividende. Iniţial, propunerea ad­mi­nis­tra­torilor SNN a fost de a distribui dividende de 99,4 milioane de lei (0,33 lei/acţiune), distribuţie care i-ar fi adus fondului o sumă brută de circa 9 mil. lei. Cum principalul acţionar al Nuclear­elec­trica este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o deţinere de 82,5% din capital, decizia privind distribuţia dividendelor va aparţine statului.

Nuclearelectrica a încheiat anul 2015 cu un profit net de 147,4 milioane de lei, astfel că suma propusă ca distribuţie de dividende de către Fondul Proprietatea reprezintă circa 94% din profitul net.

Solicitarea de majorare a dividendelor la Nuclearelectrica are loc la câteva zile distanţă de la momentul în care Fondul Proprietatea a cerut majorarea cu 80% a dividendelor cuvenite din profitul net raportat de operatorul portuar Oil Terminal (OIL) anul trecut, propunând acordarea unei distribuţii de 0,008 lei/acţiune, echivalent unei sume totale de 5,1 milioane de lei, respectiv 80% din profitul net raportat de companie în 2015.

Creşterea lichidităţilor din conturi este necesară pentru FP, având în vedere că în luna iunie trebuie să le distribuie acţionarilor 550 mil. lei din capital. Cum tranzacţia cu Electrica a picat, iar fondul nu a mai derulat nicio altă vânzare de active, dividendele încasate de FP de la companiile din portofoliu vor duce greul distribuţiilor.

La începutul acestui an, acţionarii FP au aprobat distribuţia a 550 milioane de lei din ca­pi­ta­lul social prin reducerea valorii nominale a ac­ţiunii de la 0,9 lei la 0,85 lei. Acţionarii vor avea de încasat câte 0,05 lei/acţiune, distribuţie echivalentă unui randament al dividendului de circa 6,5%, calculat în funcţie de preţul acţiunii FP din piaţă.

Aceasta este cea de-a treia operaţiune de distribuţie de capital după ce în 2015 şi în 2014 fondul le-a plătit acţionarilor peste 1,1 miliarde de lei din capitalul social prin reducerea valorii nominale de la un leu la 0,9 lei în prezent. Ultimul an în care fondul a plătit dividende a fost 2013 din profitul realizat în 2012.

Atunci fondul a plătit un dividend brut de 0,04089 lei/titlu. Fondul nu mai poate distribui dividende pentru că valoarea capitalurilor proprii calculată în conformitate cu reglementările contabile româneşti este mai mică decât cea a capitalului social, potrivit datelor la 31 decembrie 2014.

4-nuclkearelectrica

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.04.2016


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: