Fondul Proprietatea isi vinde o parte din detinerea de 19% din actiunile OMV Petrom

Fondul Proprietatea a anunțat, vineri, că a decis să își vândă parțial deținerea de 19% din acțiunile OMV Petrom, prin intermediul unei oferte publice care va implica atât acțiuni, cât și certificate de depozit având drept suport acțiuni ale celui mai mare producător de țiței și gaze din România. Intenția FP este ca certificatele de depozit să fie listate pe bursa londoneză, Fondul precizând totodată că, în privința acțiunilor OMV Petrom care vor rămâne în posesia sa după finalizarea ofertei publice, a acceptat să se angajeze să nu le vândă timp de un an, sub rezerva anumitor excepții.

“(…) în conformitate cu angajamentul său de a crește valoarea pentru acționari și lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul a luat decizia de a demara o vânzare parțială a participației detinute în OMV Petrom SA prin intermediul unei oferte publice privind atât acțiuni, cât și certificate de depozit având drept suport acțiuni ale societății (“Global Depositary Receipt” în limba engleză, în continuare “GDR”), cu intenția ca GDR-urile să fie admise la listare pe lista oficială a UK Financial Conduct Authority și la tranzacționare pe piața principală a instrumentelor financiare listate la London Stock Exchange (sub rezerva îndeplinirii anumitor criterii de eligibilitate)”, se arată într-un anunț al administratorului FP, Franklin Templeton, remis Bursei de Valori București.

După anunț, la ora 12.37, cotația acțiunilor OMV Petrom la BVB se depreciase cu 3,47% față de închiderea de joi, la 0,25 lei/titlu. Coordonator global al ofertei va fi gigantul financiar american Goldman Sachs, care va acționa și ca intermediar asociat, alături de BCR, grupul-mamă al acesteia Erste și asset-manegerul Wood&Company.

“În privința participației rămase în OMV Petrom SA, Fondul a fost de acord cu o perioadă de interdicție spre vânzare de 360 zile de la data închiderii ofertei, sub rezerva anumitor excepții”, precizează Franklin Templeton.

Oferta se așteaptă să fie încheiata in trimestrul IV din 2016, în funcție de condițiile de piață, de aprobarea prospectului de ofertă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România și de confirmarea de către UK Listing Authority a eligibilității societății pentru admiterea pe lista oficială a UK Financial Conduct Authority.

FP a precizat că OMV Petrom nu va face o majorare de capital în legătura cu oferta publică de vânzare derulată de Fond și nu va primi niciun venit din aceasta. În România, oferta de acțiuni și GDR-uri OMV Petrom va fi deschisă atât investitorilor instituționali, cât și persoanelor fizice, în timp ce, în SUA, vor putea subscrie doar investitorii instituționali calificați, în conformitate cu prevederile legislației americane a piețelor de capital.

“Reducerea parțială a participației Fondului în OMV Petrom SA are în vedere creșterea numărului acțiunilor libere la tranzacționare (“free float”) ale companiei. Fondul deține la acest moment aproximativ 19% din capitalul social emis al societății, reprezentând 22,87% valoarea activului net al Fondului la 31 august 2016, și urmărește cresterea lichidității acțiunilor societății și în același timp să rămână un investitor pe termen lung dedicat dezvoltării cu succes a societății”, se mai menționeaă în anunțul Franklin Templeton.

Administratorul FP amintește că acționarii OMV Petrom au confirmat printr-o decizie în cadrul Adunarii Generale a Actionarilor susținerea acestora pentru admiterea GDR-urilor societății la listare pe bursa londoneză.

Acum un an, pe 22 septembrie 2015, acționarii OMV Petrom, cu excepția statului român, au votat pentru listarea secundară a companiei la Londra. Statul deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, prin Ministerul Energiei. În aprilie anul acesta, ministerul l-a trimis ca reprezentant în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom pe Dan Manolescu, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, care s-a ocupat la Finanțe de coordonarea elaborării legislației, politicii și reglementărilor contabile și fiscale, inclusiv de elaborarea unui nou regim de taxare a producției de țiței și gaze și de negocierea acestuia cu companiile de profil.

Potrivit deciziei AGA din urmă cu un an, listarea la Bursa din Londra printr-o emisiune de certificate de depozit va permite OMV Petrom accesul la investitori străini care fie nu sunt în măsură, fie nu sunt autorizați să dețină acțiuni ale producătorului român de hidrocarburi, facilitând, totodată, tranzacționarea în monedă americană a titlurilor de valoare ale companiei.

Fondul Proprietatea și-a anunțat încă din urmă cu 2 ani intenția de a-și vinde participația de 18,99% din OMV Petrom, însă nu a găsit cumpărători pe piața internă. În septembrie 2014, când Fondul Proprietatea și-a anunțat intenția de a renunța la acțiunile Petrom, acestea erau cotate la peste 5,1 miliarde de lei. În prezent, participația de 18,99% a Fondului Proprietatea (10.758.648.186 acțiuni) mai valorează, la prețul din momentul de față al unei acțiuni OMV Petrom de pe BVB, doar circa 2,68 miliarde de lei, scăzând aproape la jumătate față de septembrie 2014.

În ce doi ani, cotația țițeiului Brent s-a prăbușit cu peste 51%, de la circa 97 dolari/baril în septembrie 2014 la 47 dolari/baril în prezent.

Potențialii cumpărători interesați de oferta de vânzare a Fondului Proprietatea ar putea fi stimulați de anunțul recent al OMV Petrom, potrivit căruia compania intenționează să acorde anul viitor dividende acționarilor în cuantum de minimum 30% din profitul net pe care îl va obține în 2016, dacă nu vor apărea evoluții defavorabile pe piața externă, legate de prețul țițeiului.

Anunțul OMV Petrom a venit în ziua în care președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că membrii cartelului petrolier OPEC ar fi ajuns la un acord preliminar cu privire la stabilizarea pieței mondiale prin reducerea coordonată a producției, menită să pună capăt trendului de depreciere a prețurilor la țiței. Anunțul a dus la o majorare cu 1,5% a cotațiilor petrolului. Totuși, piața este încă sceptică și așteaptă reuniunea celor 14 state membre OPEC și Rusia de pe 27 septembrie pentru a vedea dacă acordul mult anunțat se va materializa sau nu și ce formă va avea acesta.

OMV Petrom, singurul producător român de țiței, a înregistrat, anul trecut, prima pierdere netă de la preluarea companiei de către grupul austriac OMV, din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, cu un rezultat negativ de 690 milioane lei, față de un profit net de 2,1 miliarde lei în 2014. În consecință, compania nu a acordat dividende acționarilor anul acesta.

Pe de altă parte, după cum Profit.ro a relatat în exclusivitate, din punctul de vedere al Fiscului, OMV Petrom SA a fost în 2015 cea mai profitabilă companie din România, cu un profit impozabil de 2,96 de miliarde lei.

Situația oarecum contradictorie se explică prin diferențele dintre profitul contabil și cel fiscal. O serie de cheltuieli sunt nedeductibile la calculul bazei de impunere pentru impozitul pe profit. În 2015, OMV Petrom a contabilizat cheltuieli de 2,7 miliarde de lei în contul unor ajustări de depreciere efectuate asupra unor active de producție, ca urmare a contextului de piață nefavorabil (în special în contextul scăderii cotațiilor țițeiului), care sunt considerate cheltuieli nedeductibile și măresc artificial profitul raportat.

OMV Petrom a raportat, la jumătatea anului în curs, un profit net de 117 milioane de lei pe trimestrul al doilea și de 405 de milioane de lei pe primul semestru din 2016, în scădere cu 83%, respectiv 61% față de perioadele similare ale anului trecut, din cauza scăderii cotațiilor internaționale la țiței.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: