Hidroelectrica a ajuns cea mai profitabila firma din Romania in S1 2016. Jumatate din vanzarile companiei s-au transformat in profit

Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român, a devenit după primele şase luni ale anului şi cea mai profitabilă companie în funcţie de marja brută raportată. Firma a înregistrat vânzări de 1,61 mld. lei (circa 360 mil. euro), cu 13% mai mici faţă de perioada si­mi­lară din 2015.

În ciuda scăderii afacerilor, producătorul de energie a ajuns la un profit brut de 754 mil. lei (167,5 mil. euro), cu 4% mai mare faţă de primul semestru din 2015, ceea ce este un indiciu al unui control mai bun al costurilor.

În acest context, compania a lucrat la o marjă a profitului brut de aproape 47%, în creştere faţă de nivelul de 39% înregistrat în primele şase luni ale anului trecut, devenind cea mai profitabilă firmă locală după rezultatele disponibile până în acest moment.

„Profitul a fost obţinut la o producţie mai mică şi la un preţ al energiei în scădere, astfel că este un efect al politicilor de restructurare“, spune Remus Borza, avocatul care deţine Euro Insol, firma care din 2012 a avut pe mână dosarul de insolvenţă a Hidroelectrica. Producătorul de energie a ieşit din insolvenţă în iunie, anul acesta.

Spre exemplu, Petrom a încheiat primele şase luni cu o marjă brută de 6,6%, Romgaz cu 41%, în timp ce Nuclearelectrica a intrat pe pierderi.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: