ROCA Industry incepe anul 2026 cu rezultate semnificativ imbunatatite

ROC1 (ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A.) holdingul romanesc specializat in materiale de constructii listat la Bursa de Valori Bucuresti, a publicat rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2026, aportand o evolutie solida a principalilor indicatori financiari.

Veniturile consolidate au ajuns la 168 milioane lei, in crestere cu 25,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, evolutie sustinuta in principal de performantele companiilor Electroplast si BICO, precum si de efectele investitiilor si masurilor de eficientizare implementate pe parcursul anului 2025.

Unul dintre cele mai importante semnale vine din profitabilitate. EBITDA consolidata aproape s-a dublat, urcand la 16,7 milioane lei, fata de 7 milioane lei in primul trimestru din 2025, iar marja EBITDA a crescut la aproximativ 10% din cifra de afaceri. Totodata, compania a trecut pe profit, raportand un castig net de aproximativ 0,6 milioane lei, dupa ce in perioada similara a anului trecut inregistra o pierdere neta de 6,2 milioane lei.

Conducerea companiei subliniaza ca rezultatele confirma faptul ca strategia de consolidare a grupului, investitiile realizate si disciplina operationala incep sa produca efecte vizibile, chiar intr-un context economic si politic caracterizat de numeroase incertitudini. De asemenea, managementul considera ca obiectivul nu este doar obtinerea unor rezultate bune pe termen scurt, ci construirea unei organizatii capabile sa performeze constant indiferent de ciclul economic.

ROCA Industry reuneste mai multe companii romanesti din industria materialelor de constructii si continua sa mizeze pe dezvoltarea acestora prin investitii, cresterea eficientei operationale si extinderea capacitatilor de productie.

Pentru investitori, rezultatele din primul trimestru reprezinta un semnal pozitiv, deoarece arata o accelerare a veniturilor, o imbunatatire semnificativa a profitabilitatii si revenirea pe profit, aspecte care vor merita urmarite si in raportarile financiare din trimestrele urmatoare.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: