Acţionarii Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova îşi vor primi dividendele cuvenite pentru anul trecut, în valoare de 0,24 lei/acţiune, sumă din care se va reţine la sursă impozitul, începând cu 17 iunie.
,Primii care vor putea să-şi preia sumele aferente participaţiei sunt acţionarii persoane fizice cu deţineri de peste 30.000 de acţiuni, persoane juridice şi cei nerezidenţi cărora dividendele le vor fi eliberate la cerere, prin virament bancar, începând cu 17 iunie” a declarat, vineri, pentru AGERPRES Mihaela Puşcaşu, purtător de cuvânt al SIF Moldova.
Potrivit acesteia, ,,investitorii SIF persoane fizice care au deţineri cuprinse între 30 şi 30.000 de acţiuni vor intra in posesia dividendelor în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2013, în funcţie de adresele de domiciliu care figurau în registrul acţionarilor la data de 22 aprilie 2013″.
Plata pentru aceştia se va face la oricare dintre ghişeele Băncii Transilvania pentru acţionarii care figurează cu domiciliul în localităţi în care există unităţi ale acestei firme financiare ori la ghişeele poştale din localităţile de domiciliu în care nu există unităţi ale Băncii Transilvania.
Acţionarii cu deţineri mai mici de 30 de acţiuni pot intra în posesia dividendelor începând tot cu 17 iunie, la solicitare scrisă. În cazul acţionarilor decedaţi, dividendele urmează a se plăti la solicitarea succesorilor, prin transfer bancar sau casierie.