Sticloval, ofera actionarilor un dividend cu randament de 11.05%

Sticloval, (simbol bursier STOZ), o companie controlată de fraţii Emil şi Valentin-Marius Cristescu, care se ocupă cu furnizarea de nisipuri cuarţoase, a propus acordarea unui dividend de 2,1554 lei per titlu.

Astfel randamentul dividendului pentru acţiunile Sticloval va ajunge la 11,05%, un procent care comparat cu dobânda medie la un depozit bancar pe anul 2015 este de 8,5 ori mai mare. Compania Sticloval din Vălenii de Munte este unul dintre marii producători de substanţe nemetalifere din România.

Compania şi-a publicat rezultatele financiare aferente primelor nouă luni din 2015, când a înregistrat un profit brut de 2,6 mil. lei, faţă de un câştig de un milion de lei în aceeaşi perioadă din 2014.

Cristescu Valentin-Marius,cu 48,37% din acţiunile totale, deţine cele mai multe acţiuni la Sticloval şi va avea de câştigat 2,6 milioane de lei în urma împărţirii dividendului propus. El este urmat de către SIF Muntenia (simbol bursier SIF4), cu o deţinere de 34,93% din acţiuni, care va avea de încasat 1,9 milioane de lei.

Cristescu Emil, cu 15,11% din acţiuni, va încasa 825.000 lei. Sticloval are o capitalizare bursieră de 49 milioane de lei, iar o acţiune la această companie are preţul de 19,5 lei.


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: