Transilvania Constructii si-a dublat castigul net anual la 5,7 milioane lei

Pe fondul unor afaceri în creștere cu 14%, Transilvania Construcții a obținut anul trecut un profit net cu 120% mai mare decât în 2015.

Transilvania Construcții (COTR) a realizat în 2016 venituri din exploatare de 22,40 milioane lei, în creștere cu 14,17% față de cel de 19,62 milioane lei înregistrat în exercițiul financiar anterior. O dinamică apropiată, de 14,86% au avut-o și cheltuielile operaționale care s-au ridicat la 15,46 milioane lei, comparativ cu cele de 13,46 milioane lei din 2015.

Profitul operațional a urcat cu 12,66%, la 6,94 milioane lei, de la 6,16 milioane lei. Profitul net a explodat, însă, cu 120,54%, la 5,69 milioane lei, comparativ cu 2,58 milioane lei.

Activele totale ale companiei la data de 31 decembrie erau de 198,10 milioane lei, cu 25,24% mai mari decât cele de 158,17 milioane lei prinse în contabilitate la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 49,44%, la 103,46 milioane lei, de la 69,23 milioane lei.

Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de peste 91% de familia Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu) este listată la Bursa de Valori București, unde la ultimul preț de piață de 32,70 lei/acțiune al titlurilor proprii are o capitalizare de piață de 26,15 milioane lei (5,80 milioane euro).


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.



Alte articole asemanatoare: