Aeroportul ii face si mai bogati pe Gigi Becali si pe Ion Tiriac

Gigi Becali si Ion Tiriac ar putea cistiga zeci de milioane de euro, dupa ce statul va cumpara terenurile viitoarelor piste ale Aeroportului Otopeni. Pentru modernizarea Aeroportului “Henri Coanda” din Bucuresti, statul va rascumpara de la citeva sute de proprietari 600 de hectare situate intre cele doua piste ale aeroportului, a declarat ieri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Printre detinatorii de terenuri se numara patronul clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali, precum si omul de afaceri Ion Tiriac. Viceprimarul localitatii Tunari, Grigore Cotea, a declarat pentru saptaminalul “Capital” ca printre proprietari se mai gaseste si omul de afaceri libanez Fahti Taher, acesta avind aproximativ cinci hectare.

Becali se va face aviator

Ministerul Transporturilor a contactat deja cel putin primii doi proprietari. „Am avut niste discutii premergatoare cu domnul Tiriac, caruia i-am explicat ca si in Germania, daca se hotaraste construirea unui aeroport pe anumite terenuri, acolo chiar ca se va face acel aeroport.

Domnul Becali, care e ceva mai intelegator, cred ca a luat acele terenuri pentru preocuparile lui anterioare si o sa devina aviator“, spune Berceanu.

Cotidianul, Doru Cireasa, 23 sep 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.