Al-Qaeda are dezlegare la arme murdare

Teroristii au primit dezlegare de la un invatat musulman pentru utilizarea de arme nucleare, chimice, biologice si radiologice.

Osama bin Laden a declarat ca obtinerea de arme, inclusiv arme nucleare, chimice si biologice, este o “datorie religioasa” a unui musulman. Cercetarile lui Bin Laden in domeniul armelor chimice dateaza din perioada in care se afla refugiat in Sudan, cind a comandat experimente intr-un laborator din Khartum, cu sprijinul autoritatilor.

Mai mult, al-Qaeda a primit un decret religios din partea unui invatat musulman, Shaykh Al-Fahd, conform caruia are dreptul sa foloseasca arme de distrugere in masa impotriva Statelor Unite. Exista suficiente probe ca membri al-Qaeda au incercat sa obtina agenti biologici, chimici, materii radiologice si uraniu.

Al unsprezecelea volum al Enciclopediei al-Qaeda a Jihadului contine planuri incipiente pentru o arma chimica. Casete video filmate inainte de 2001 arata experimente al-Qaeda in care teroristii testau efectele agentilor chimici ucigasi asupra unor ciini.

Se pare ca teroristii au incercat sa obtina mostre de antrax, toxina botulinica si ricina, pe care sa le foloseasca drept arme, in special din spatiul fostei URSS. Nu exista probe ca reteaua ar fi reusit sa obtina materii radiologice.
Laboratoare apartinind al-Qaeda in care se incerca producerea de arme chimice si biologice au fost descoperite in Afganistan, in Irak, dar si in Londra. Totusi, se pare ca pina acum reteaua se afla in faze incipiente ale cercetarii si nu detine planuri detaliate pentru construirea unor astfel de arme. •

“Osama Bin Laden s-a intilnit cu cercetatorii nucleari”
Sammy Salama conduce cercetarile in domeniul terorismului si al armelor de distrugere in masa la Centrul de Studii de Neproliferare al Institutului Monterey de Studii Internationale. Este autorul studiului “Al-Qaeda si armele de distrugere in masa” publicat in “Revista de Neproliferare”.

Ce tip de arma de distrugere in masa ar fi mai usor de obtinut pentru teroristi?

Nu cred ca in acest moment retelele teroriste au capacitatea de a produce arme de distrugere in masa capabile sa omoare mii de oameni. Se pare ca actualele lor capacitati sint mai potrivite producerii de agenti chimici si biologici de baza si poate a unei “bombe murdare” radiologice, daca pot obtine materia radioactiva. Dar in mod sigur al-Qaeda se straduieste sa obtina arme de distrugere in masa.

Osama bin Laden a anuntat ca este de “datoria lui ca musulman sa obtina arme de distrugere in masa”. Ce ii lipseste retelei al-Qaeda pentru a produce astfel de arme?

In prezent, nu exista dovezi conform carora al-Qaeda ar avea acces la expertiza tehnica de calitate sau ca ar fi intrat in contact cu oameni de stiinta importanti. Mai mult, teroristii nu au avut acces la materiile prime necesare sau la laboratoare, pentru a extrage materiile prime, astfel incit sa produca arme de distrugere in masa.

A existat vreo legatura intre al-Qaeda si reteaua de proliferare nucleara pakistaneza a doctorului AQ Khan, care a furnizat tehnologie nucleara unor state precum Coreea de Nord, Libia si Iran?

Nu. Nu exista nici o legatura intre al-Qaeda si reteaua de piata neagra a doctorului AQ Khan. Totusi, doi sau mai multi oameni de stiinta pakistanezi din domeniul nuclear s-au intilnit cu Bin Laden. Acestia au fost interogati de serviciile secrete americane si pakistaneze.

Credeti ca daca al-Qaeda nu a facut public pina acum ca ar fi capabila sa produca arme de distrugere in masa, inseamna ca nu are aceasta capacitate? Nu pregateste mai degraba un atac-surpriza?

Este si asta o posibilitate, dar eu nu cred ca ar proceda asa. Trebuie sa privim care este scopul manualelor si textelor facute publice de al-Qaeda, asa cum sint ele folosite in prezent. Reteaua foloseste in mod curent site-urile de pe Internet, reviste si manuale pentru a antrena celulele afiliate din intreaga lume si a le pune la dispozitie tehnicile teroriste necesare.

Putem sa vedem acest lucru din manualele lor referitoare la explozibili si tehnici de gherila, care sint foarte exacte! Nu exista nici un motiv sa credem ca al-Qaeda pastreaza informatii secrete fata de celulele sale, caci reteaua vrea ca celulele sale sa detina metode cit mai distructive. •(- Laura Cernahoschi)

“Europa se confrunta cu un risc crescut”
Generalul Russell Howard este expert in terorism neconventional. Este director fondator al Combating Terrorism Center de la Academia Militara Westpoint.

Sint SUA pregatite in cazul unui nou atac al-Qaeda?

In momentul de fata, toate orasele au planuri pentru aceasta posibilitate, unitatile de pompieri sint instruite pentru a face fata unei astfel de amenintari, Departamentul de Securitate Interna a suplimentat bugetele pentru orase in aceasta eventualitate, ca si pregatirile speciale, exercitiile. Asta in cazul in care se intimpla ceva. Exista si optiunea preintimpinarii.

Pentru asta, este nevoie de serviciile de informatii, ca sa stii unde sint oamenii vizati, ce dotare poseda. Inainte ca ei sa ajunga in SUA, se poate face uz de optiunea militara sau, daca se localizeaza focarul de probleme, se poate cere ajutorul altui stat pentru a se face ceva in acest sens.

Cred ca in cazul unei amenintari cu arme de distrugere in masa utilizate de catre un actor transnational ca al-Qaeda, politica SUA este clara: se stie ca se va intimpla, ca atare se va incerca preintimpinarea unei astfel de situatii, inainte ca ea sa aiba loc.

Cotidianul, 07 mar 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.