Angelina Jolie a nascut o fetita

Starurile hollywoodiene Angelina Jolie si Brad Pitt au devenit, sambata noaptea, parintii unei fetite, scrie revista People.

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt a venit pe lume in Namibia, sud-vestul Africii.

Cuplul, botezat de presa “Brangelina”, au fost urmariti indeaproape de paparazii in Namibia de cand s-au instalat acolo, la inceputul lunii aprilie, cu cateva saptamani inainte ca Angelina sa nasca.

Cei doi s-au instalat intr-un sat la malul Oceanului Atlantic luandu-si toate masurile pentru a impiedica reporterii sa le tulbure intimitatea. De saptamana trecuta, au putut intra in Namibia pentru evenimentul atat de mediatizat doar ziaristii care aveau o autorizatie scrisa din partea celor doi actori.

Saptamana trecuta, guvernul namibian a declarat ca jurnalistii straini care vor sa relateze despre nastere trebuie sa prezinte o aprobare scrisa de la Pitt si Jolie pentru a intra in tara si a obtine un permis de munca.

Angelina Jolie mai are doi copii, adoptati, un baietel cambodgian Maddox, in varsta de patru ani, si o fetita, Zahara, de un an, din Etiopia. Copilasii au fost adoptati apoi si de Brad Pitt.

Angelina si Brad, de 30 si respectiv 42 de ani, s-au cunoscut pe platourile de filmare la “Dl. si dna. Smith”.

HotNews.ro, C.N.A., 28 mai 2006


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.