Bill Gates vine in Romania

Bill Gates, bossul companiei Microsoft, va intreprinde o vizita in Romania la inceputul lunii februarie. Gates este cofondatorul grupului Microsoft, lider in domeniul produselor software, si cel mai bogat om din lume. Informatia a fost confirmata pentru HotNews.ro de catre Paula Apreutesei, director de comunicare la Microsoft Romania.

Vizita lui Bill Gates vine pe fondul prezentei acestuia la lucrarile Forumului economic de la Davos (Elvetia), care vor avea loc in perioada 24-28 ianuarie.

Conform unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au declarat pentru HotNews.ro ca Bill Gates va participa in Romania la lansarea unui produs al companiei Microsoft.

Bill Gates si Microsoft

Aventura lui Bill Gates a inceput in anul 1975. Dupa ce a citit un articol in revista “Popular Elecronics” despre computerul Altair 8800, tanarul Gates ii contacteaza pe cei de la MITS, compania care a realizat acest calculator, pentru a face o demonstratie a unei implementari a limbajului de programare BASIC pe Altair.

Interpretorul BASIC, realizat de Bill Gats impreuna cu Paul Allen, prietenul sau din copilarie, oferea practic noi oportunitati de extindere a acestei platforme hardware. In urma demonstratiei realizate, MITS decide sa implementeze interpretorul de BASIC pe aceste sisteme.

In urma acestui succes, Bill Gates renunta la studiile universitare si infiinteaza Microsoft in Albuquerque (New Mexico) in apropierea sediului MITS. Compania avea sediul intr-o singura incapere si numai doi angajati (Bill Gates si Paul Allen). La acea data „microcomputerul” Altair era vandut cu 397 dolari. Nu avea nici monitor si nici hard disk.

La inceputul anilor `80 IBM creaza calculatoarele personale, iar Bill Gates propune un sistem de operare care va face cariera. Este vorba de MS-DOS (de la MicroSoft Disk Operating System) si este ales de IBM pentru a fi instalat pe noile PC-uri. Gates merge mai departe, iar doar peste cativa ani, pune in aplicare Windows, sistem de operare care este folosit astazi de milioane de utilizatori.

A urmat Microsoft Office, care oferea solutii pentru toti utilizatorii de aplicatii de birou.

Bill Gates, cel mai mare filantrop din lume

Potrivit revistei Forbes, Bill Gates este cel mai bogat om din lume. Averea sa este estimata undeva in jurul cifrelor de 50 de miliarde de dolari. Din cauza averii sale uriase, fiscul din Statele Unite este obligat sa stocheze datele referitoare la el pe un calculator special, de fapt, un sistem de calcul alcatuit din mai multe computere.

In anul 2000, Gates, impreuna cu sotia sa, Melinda, infiinteaza fundatia de caritate „Bill and Medlinda Gates”, cea mai mare societate filantropica din lume cu un fond de aproape 30 de miliarde de dolari. Fundatia este cunoscuta in special pentru contributiile la imbunatatirea sanatatii populatiei din Africa.

Bill, Melinda Gates si Bono, solistul formatiei de rock U2, au fost declarati, de catre revista Time, „Oamenii anului” in 2005 pentru contributiile din Africa.

Fundatia lui Gates a donat peste 1,5 miliarde asociatiei Global Alliance for Vaccines and Immunization, care are un rol important in vaccinarea populatiei sarace a globului si in eradicarea unor maladii care nu mai au locul pe glob la inceputul secolului XXI (malarie, dizenterie etc.).

Se cauta presedinte pentru Microsoft

Potrivit propriilor declaratii, Bill Gates se va retrage de la conducerea grupului Microsoft in anul 2008. Printre posibili inlocuitori ai regelui IT sunt vehiculate nume ca Paul Ottelini (Intel), Jonatan Schwartz (Sun Microsystems), Marc Benioff (Sales Force), Larry Page si Sergey Brin (Google) sau Ray Ozzie (Microsoft).

Totusi, este foarte probabil ca nici una dintre aceste personalitati sa nu fie nominalizata pentru aceasta functie. La fel de bine, orice tanar care are un calculator acasa si este plin de idei inovatoare poate aspira la aceasta pozitie cruciala. Viitorul este deschis.

Bill Gates – scurta biografie

28 octombrie 1955 -William Henry Gates III se naste la Seatle.
1967- incepe studiile la Lakeside School, una dintre cele mai cunoscute scoli din Seatle.
1973- incepe studiile Harvard, dar in anul III renunta la cursurile universitare.
1977 – impreuna cu Paul Allen, prietenul sau din copilarie, infiinteaza compania Microsoft.
1980 – Bill Gates realizeaza prima afacere importanta cu IBM pentru 56,000 dolari. Sistemul de operare MS-DOS este disponibil pe PC-urile produse de IBM.
1985- Lanseaza prima versiune a Windows, sistem de operare ce va revolutiona lumea IT.
1989- Lanseaza Microsoft Office, care va devine intre timp cea mai populara suita de aplicatii de birou.
1986- Microsoft devine companie publica, fiind cotata la bursa.
2000- Impreuna cu sotia sa, infiinteaza fundatia de caritate “Bill and Melinda Gates”.
2005 – Regina Marii Britanii ii acorda titlul de “Cavaler al Imperiului Britanic”.
15 iunie 2006- Bill Gates isi anunta retragerea din Microsoft, incepand cu iulie 2008.

HotNews.ro, Bogdan Asaftei, 22 ian 2007


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.