Ceasurile premium pentru romani costa de la 5.000 de euro in sus

Calea Victoriei devine punct de referinta pentru producatorii elvetieni. Recesiunea economica nu a im­piedicat maturizarea pietei de cea­suri de lux. Au intrat noi marci elvetiene, s-au deschis mai multe magazine, iar clientii sunt mai atenti la detalii tehnice.

Piata ceasurilor de lux a avut o scadere evidenta in 2009 fata de 2008, din punctul de vedere al vanzarilor, iar pentru acest an comerciantii asteapta o crestere usoara.

Melania Alexe, Country Manager al firmei Horologivm, spune ca piata a fost „prolifica“, anul trecut, in ceea ce priveste evolutia companiilor, chiar daca nivelul vanzarilor a scazut cu peste 30% pe segmentul de lux.

Astfel, rece­siu­nea economica globala i-a impins pe multi producatori sa caute noi piete, iar tot mai multe marci de varf cauta, in pre­zent, posibilitatea promovarii pe piata locala.

„Romania a ramas in continuare in atentia producatorilor elvetieni, in 2009 intrand noi branduri. Toti principalii «jucatori» au deschis noi magazine, con­cen­trandu-se pe Calea Victoriei. Foarte pro­babil, aceasta va deveni polul de referinta al orologeriei de lux in Roma­nia“, a declarat Melania Alexe.

In 2010, se pastreaza aceeasi tendinta – de intrare a unor noi branduri pe piata, desi nu se prevede o crestere semnificativa a vanza­rilor. „Diversifi­ca­rea ofertei pare a fi so­lutia potrivita atat pentru mentinerea clientilor fideli, cat si pentru atragerea clientilor noi“, a mai spus Alexe.

Barbatii, mai atrasi de ceasuri

Clientii standard pentru aceasta piata sunt oamenii de afaceri, persoane cu venituri medii spre mari, care au o pasiune pentru ceasuri. „Cu siguranta, barbatii sunt mai pasionati de ceasuri decat femeile, pentru ca ei sunt mult mai atrasi de caracteristicile tehnice, de me­canism si de ceea ce se afla in interiorul unui ceas, in timp ce pentru femei e mult mai important designul unui ceas“, spu­ne Alessandro Amato, directorul general al firmei Cellini.

Melania Alexe constata ca anul 2009 a adus schimbari si in compor­tamentul cumparatorilor ceasurilor de lux. „Pasio­natii de bijuterii orologere nu se mai grabesc. Se informeaza mai mult, si nu doar despre carcasa, diamante, pret, ci si despre mecanism, manufactura, istoria si povestea ceasului.

Acesta este profilul clientilor magazinului Horologivm. Pa­siu­nea si adevaratele valori inmaga­zi­nate in micuta piesa orologera incep sa fie mai presus de dorinta de epatare“, a afirmat Alexe.

In prezent, in Romania se poate gasi aproape orice brand, din toate zonele lumii. Pe segmentul ceasurilor vandute oficial si aduse legal de catre agenti autorizati, zona ceasurilor de lux este acoperita in majoritate de ceasurile elvetiene. Fiecare brand elvetian are un agent oficial care se ocupa de importul, distributia si promovarea produselor sale in Romania. Nu exista niciun produ­cator roman de ceasuri de lux.

Traditia este foarte apreciata

Amato spune ca seg­mentul de lux in cazul ceasurilor se de­limiteaza in functie de brand, me­canism sau de pie­trele pre­tioase. In ceea ce priveste pretul, un ceas din segmentul de lux costa peste 5.000 de euro.

Un alt element care ma­reste con­si­de­rabil valoarea unei piese este seria limitata. In ceea ce priveste compli­ca­tiile me­ca­nismului, sunt mai valoroase cea­surile mecanice cu intoar­cere ma­nuala – un element al ma­ie­striei si tra­ditiei manu­facturarii.

Amato spune ca, in Romania, cele mai vandute modele sunt Omega si Hublot pe segmentul „luxury“ si Swatch si Tissot pe segmentul „affordable“.

Horologivm si-a inceput activitatea in 2004, ca laborator de orologerie pen­tru ceasurile de lux. Primul magazin a fost deschis in toamna anului 2008.

WatchShop

In 2009, firma a deschis un magazin mono­­brand Maurice Lacroix, pro­ducator din Elvetia. Horologivm re­pre­zinta produca­torii Maurice Lacroix, Aerowatch, Traser si MeisterSinger.

Investitiile totale in reteaua de vanzare au depasit 300.000 de euro. Labora­torul Horologivm este service auto­rizat pentru brandurile pe care le comercializeaza, dar si pentru C.F. Bucherer, B-Swiss, Omega, Chro­no­swiss sau Frank Muller.

Cellini este o firma care a aparut in Italia, in 1884, si a intrat pe piata romaneasca in 1995, cu peste 30 de branduri orologere, printre care Breguet, Blancpain, De Bethune, Davidoff, Hermes, Breit­ling, Corum, Concord, Jaquet Droz, Gra­ham, Hublot, Romain Jerome, Longines, Omega sau Parmigiani. In pre­zent, Cellini detine 20 de maga­zine in cele mai im­portante orase din tara, in care a investit peste 10 milioane de euro, si un magazin on-line.

Alti distribuitori importanti de cea­suri de lux pe piata roma­neasca sunt Chronolink (marcile Rolex, Boucheron, Mikimoto, Tu­dor), Hel­vetansa (Aude­mars Piguet, Carl F. Bucherer, Chaumet, Piaget, Vache­ron Con­stantin), Micri Gold (Bul­gari, Chopard, Damiani, Scho­effel) si B&B Collection (Fre­­de­rique Con­stant, Atlantic, Mido, Cer­tina).

Jaquet Droz Grande Date

  • Mecanism automatic
  • Carcasa din aur alb
  • Cadran cu email
  • Indicatori orari din otel albastrit in foc
  • Curea din piele de aligator
  • Diametru – 43 mm
  • Semnatura secreta a producatorului stantata pe mecanism
  • Editie limitata la 88 de piese
  • Pret – 89.000 lei

Sursa: Cellini

Masterpiece Lune Retrograde

  • Mecanism mecanic cu intoarcere manuala
  • Carcasa din otel
  • Diametru – 46 mm
  • Geam safir tratat antireflex
  • Pret – 59.700 lei

Sursa: Horologivm

Maurice Lacroix starside Eternal Moon

  • Mecanism automatic
  • Carcasa din otel
  • Diametru – 38 mm
  • 97 de diamante
  • Geam safir tratat antireflex
  • Pret – 51.400 lei

Sursa: Horologivm

Maurice LacroiX Pontos Decentrique GMT Pink Gold

  • Mecanism automatic
  • Carcasa din aur
  • Diametru – 43 mm
  • Afisaj excentric pentru ora, minute si secunde, zi/noapte si pentru cea de-a doua zona orara
  • Pret – 64.700 lei

Sursa: Horologivm

A. Lange&Söhne Tourbograph Pour le Merite – Platinum

  • Mecanism mecanic cu intoarcere manuala
  • Carcasa din platina
  • Diametru – 41,2 mm
  • Geam din safir cristal
  • Cadran din argint
  • Curea din piele de crocodil
  • Editie limitata 51 de piese
  • Pret – 464.925 euro

Sursa: chrono24.com

Masterpiece Le Chronographe

  • Mecanism mecanic cu intoarcere manuala
  • Cronograf cu totalizator de 60 de minute si secundar periferic
  • Carcasa din otel
  • Diametru – 45 mm
  • Geam safir tratat antireflex
  • Geam din argint
  • Pret – 52.400 lei

Sursa: Horologivm

Parmigiani Pershing

  • Mecanism mecanic
  • Carcasa din otel inoxidabil finisata satin
  • Punti oblice stantate „Côtes de Genève“
  • Geam safir cristal
  • Capac decorat cu imaginea unui iaht Pershing
  • Curea din cauciuc
  • Pret – 70.700 lei

Sursa:Cellini­

Patek Philippe 5002P Sky Moon Tourbillon – Platinum

  • Mecanism mecanic cu intoarcere manuala
  • Carcasa din platina
  • Diametru – 42.8 mm
  • 55 de rubine
  • Geam din safir cristal
  • Cadran din argint
  • Curea din piele de crocodil
  • Pret – 974.976 euro

Sursa:chrono24.com

MasterpieCe Squelette

  • Mecanism – mecanic cu intoarcere manuala
  • Carcasa din otel
  • Diametru – 43 mm
  • Geam – safir tratat antireflex
  • Pret – 31.850 lei

Sursa: Horologivm

Breguet Tradition

  • Mecanism – mecanic cu intoarcere manuala
  • Carcasa din aur de 18 K cu banda laterala canelata
  • Geam si capac din safir cristal
  • Cadran din aur argintat, gravat manual
  • Fiecare cadran al colectiei este numerotat individual si semnat Breguet
  • Indicatori orari de Breguet din otel albastrit, ­manufacturati
  • Pret – 69.000 lei

Sursa: Cellini


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.