Cum îţi ia carnetul noul Cod Rutier

Noul Cod Rutier, care va intra în vigoare în septembrie, precizează clar situaţiile în care permisele de conducere vor fi reţinute, pe loc, pe o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile. În momentul de faţă, în majoritatea cazurilor, se acordă din start o perioadă de suspendare de 90 de zile. După noua lege, şoferii pot rămâne fără permis şi atunci când acumulează 15 puncte de amendă. În această situaţie, va fi trimisă o înştiinţare prin poştă.
Adevărul vă prezintă situaţiile în care se poate reţine permisul:

Suspendare pentru 30 de zile:
* depăşirea coloanei de autovehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile de nivel cu calea ferată
* neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor aflaţi în traversare regulamentară, pe sensul de deplasare al autovehiculului
* nerespectarea culorii roşii a semaforului
* depăşire neregulamentară
* nerespectarea indicaţiilor agentului de circulaţie
* neprezentarea imediată la poliţie după producerea unui accident uşor

Suspendare pentru 60 de zile:
* nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea pe culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident soldat cu pagube materiale
* nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public
* nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale
* circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire

Suspendare pentru 90 de zile:
* conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice
* conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau direcţie
* neoprirea la trecerea de nivel cu calea ferată când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre
* depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv


(P) Culege roadele unui nou inceput cu imprumutul potrivit. Sume intre 100 si 500 de lei, rate fixe saptamanale sau lunare.